Materializarea unei pasiuni: „Călușarii și Voiniceii lui Hamza”
Dacă dăruirii și pasiunii ar trebui să-i dăm un nume, le-am numi Andrei Florin Hamza, pe care l-am cunoscut de curând, de Ziua bujorului românesc, în comuna teleormăneană Troianul.
De fapt, atunci am privit cu fascinație „Călușarii lui Hamza” și am descoperit că pasiunea poate fi transmisă celor din jur, prin multă muncă.
Foarte curând, la nici două săptămâni, l-am reîntâlnit în comuna Nenciulești, de această dată însoțit și de „Voinicei”, și de „Călușari”. Ne-am permite să spunem „Voiniceii și Călușarii lui Hamza”.
Promisesem că vom discuta cu tânărul acesta deosebit, pasionat de tradițiile românești și… am reușit!
Astfel, am aflat că are 30 de ani și dansează de la 3 ani, de când era la creșă. Și am mai aflat că mama lui a fost dansatoare a Ansamblului „Junii Sibiului”. Așadar, vorbim despre o pasiune… moștenită! De altfel, pasiunea aceasta a fost și a bunicului, mare iubitor al tradițiilor românești. Este vorba de cel puțin trei generații! Frumoasă genealogie!
Andrei Florin Hamza ne-a mărturisit că, atunci când era elev în clasa a IV-a, a aflat că la Căminul Cultural din Vlădila, județul Olt, se desfășoară „o activitate numită Căluș”, despre care, la acea vreme, nu știa nimic. A mers acolo, a văzut, i-a plăcut și după ce a învățat câțiva pași, i-a repetat zilnic, până i-a stăpânit cu desăvârșire.
A participat la Festivalul de Folclor de la Caracal, făcând parte din Ansamblul Romanați- Caracal, un ansamblu semiprofesionist, condus de coregraful Florian Teodorescu, iar următoarele participări la festivaluri naționale și internaționale l-au atras și mai mult de dansurile populare.
După liceu, a urmat Școala de agenți de poliție de la Câmpina, iar după absolvirea acesteia, a fost repartizat în cadrul IPJ Teleorman.
În timpul liber, a format mai multe grupuri de dansatori din Roșiorii de Vede, Peretu și Drăcșenei.
Ca urmare a colaborării cu grupul de acțiune locală GAL Câmpia Burnazului, din Peretu, a luat ființă un departament de cultură, pe care îl conduce, pe linie de dansuri populare.
La nivelul municipiului Roșiorii de Vede, a format Ansamblul „Voiniceii”, alcătuit din elevii Școlii Gimnaziale „Zaharia Stancu”. Pentru momentele pe care aceștia le prezintă pe scenă, a alcătuit suite din Oltenia, Muntenia, Moldova, Ardeal și Maramureș. Ca un profesionist și un mare pasionat ce este.
Și nu este tot, căci în cadrul GAL Câmpia Burnazului a format o trupă de călușari, alături de care dansează și împreună cu care participă la concursuri naționale și internaționale, „fiind mereu pe podium”.
Anul acesta vor participa în Turcia, la Ialova, la Festivalul internațional de folclor. Au mai participat și la alte festivaluri internaționale în Grecia, Bulgaria și Turcia.
Și pentru a desăvârși perfecțiunea, Andrei Florin Hamza a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea dans, cu modulul pedagogic, precum și Școala Populară de Arte.
Pentru a completa aceste rânduri, ideal este să îl vedem în mijlocul dansatorilor pe care i-a format. Urmărindu-le dansul, putem spune că pasiunea lui Andrei Florin Hamza s-a transmis Voiniceilor și Călușarilor lui, numiți de toată lumea, „ai lui Hamza”.
Ei sunt dansatorii răsplătiți cu ropote de aplauze, de fiecare dată, de către public. Ei și dedicatul lor instructor.
Cornelia RĂDULESCU