Măsuri privind prevenirea violențelor pe timpul desfășurării meciurilor din Campionatul Național de Fotbal – Liga 3, Ediția 2025 – 2026
Returul Campionatului Național de Fotbal – liga 3, Ediția 2025 – 2026 s
-a reluat la începutul lunii februarie, în acest scop fiind organizată o întâlnire de lucru prin care s-a analizat modul în care s-au desfășurat misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice în zona apropiată arenelor sportive, respectiv Stadionul „Municipal” Roşiori de Vede, Stadionul „Municipal” Turnu Măgurele și Stadionul „Comunal” Buzescu, în timpul meciurilor din turul campionatului.
Astfel, a fost organizată o conferință de presă la Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman, prin care au fost prezentate măsurile privind prevenirea violențelor în timpul desfășurării meciurilor din campionat. Totodată, au fost stabilite și responsabilitățile fiecărei structuri angrenate în organizarea şi executarea misiunilor pe durata desfășurării meciurilor care vor fi susținute pe teren propriu de C.S.M. Alexandria, C.S.L. Nanov și C.S.M. Cetatea Turnu Măgurele în returul / play-off –ul/ play –out-ul Campionatului Naţional de Fotbal – Liga 3, Ediţia 2025 – 2026.
În turul Campionatului Național de Fotbal şi al Cupei României din ediția 2025-2026 au fost asigurate măsurile de ordine şi siguranță publică pe timpul desfășurării celor 8 meciuri susținute pe teren propriu de C.S.M. Alexandria, 8 meciuri susținute de C.S.L. Nanov și 7 meciuri susținute de C.S.M. Cetatea Turnu Măgurele. Toate meciurile s-au desfășurat fără incidente deosebite, nefiind înregistrate situaţii grave de tulburare a ordinii şi siguranţei publice, nici în zona apropiată stadioanelor şi nici în interiorul acestora.
Deși nu au existat incidente grave la meciuri, jandarmii au aplicat totuși o sancţiune contravenţională în valoare de 300 lei, în timpul partidei susţinute de C.S.M. „Cetatea” Turnu Măgurele cu echipa A.C.S.O. Filiași, pentru nerespectarea de către personalul de ordine și siguranță, în incinta stadionului, a obligațiilor prevăzute în planul de actiune.
Măsurile care vor fi adoptate pentru asigurarea ordinii și siguranței la meciurile din returul, respectiv play-off –ul/ play –out-ul Campionatului Naţional de Fotbal – Liga 3, Ediţia 2025 – 2026, ce vor avea loc pe Stadionul „Municipal” Roşiori de Vede, pe Stadionul ,,Municipal” Turnu Măgurele, respectiv pe Stadionul „Comunal” Buzescu, le revin Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman şi Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova. În acest sens, vor fi adoptate dispozitive specifice de patrulare, de prefiltrare a spectatorilor şi supraveghere a accesului şi rezerve de intervenţie care vor acționa pentru restabilirea ordinii publice, în cazul în care situaţia impune acest lucru. Totodată, răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadioanelor revine echipelor de fotbal C.S.M. Alexandria, C.S.L. Nanov și C.S.M. Cetatea Turnu Măgurele, care vor asigura ordinea și liniștea publică prin intermediul firmelor specializate de protecție și pază. De asemenea, menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe traseele de deplasare ale suporterilor către stadioane va fi asigurată de echipajele auto din cadrul Poliţiei Municipiului Roşiori de Vede, Poliției Municipiului Turnu Măgurele și Secției de Poliție Rurală nr. 2 Nanov, acestea acţionând pe principalele căi de acces ale spectatorilor către stadioane. De altfel, echipajele de Poliţie Rutieră vor fluidiza circulaţia pe străzile din fața stadioanelor, având în vedere aglomeraţia care se creează, ca urmare a numărului mare de autovehicule ale suporterilor. Pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă în ceea ce priveşte prevenirea şi stingerea incendiilor şi situaţiile de urgenţă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Teleorman va informa Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Teleorman, cu privire la desfăşurarea meciurilor de fotbal, acesta urmând a lua măsurile necesare prin intermediul subunităţilor din Alexandria, Roşiori de Vede și Turnu Măgurele.
Un aspect important de menționat este faptul că participanții la meciurile de fotbal vor fi supuşi unui control corporal preventiv și al bagajelor, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, înainte ca aceștia să intre în arena sportivă, pentru a evita ca suporterii să introducă pe stadion materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor, precum: materiale pirotehnice, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Teleorman recomandă suporterilor “să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă, să manifeste răbdare, să respecte indicațiile autorităților și să evite implicarea în conflicte de orice natură.”
Mirela MANEA