MADR vine în sprijinul fermierilor afectați de scumpirea îngrășămintelor

Fermierii din sectorul vegetal ar putea beneficia de un nou sprijin financiar pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pus în transparență decizională proiectul de Hotărâre de Guvern prin care propune acordarea unui ajutor de urgență în agricultură, în contextul creșterii costurilor de producție și al situației generate de criza din Orientul Mijlociu.

România beneficiază de o alocare europeană de 29,9775 milioane de euro, iar MADR propune suplimentarea acestei sume cu o contribuție egală de la bugetul de stat.

Astfel, valoarea totală a sprijinului ar ajunge la aproape 60 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 314,37 milioane de lei.

Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, susține că măsura este necesară pentru reducerea presiunii exercitate de creșterea prețurilor la îngrășăminte asupra fermierilor.

„Creșterea prețurilor la îngrășăminte și a costurilor de producție pune o presiune uriașă pe fermierii din sectorul vegetal”, a transmis ministrul, precizând că suplimentarea fondurilor europene cu o contribuție egală de la bugetul național urmărește sprijinirea fermierilor pentru continuarea activității.

Ajutorul financiar va fi acordat în funcție de cultură și suprafața eligibilă. Cele mai mari cuantumuri sunt prevăzute pentru culturile de legume în spații protejate.

Sprijinul propus este: grâu: 90 lei/ha; porumb: 82,25 lei/ha; floarea-soarelui: 77,50 lei/ha; rapiță: 77,50 lei/ha; cartof: 150 lei/ha; sfeclă de zahăr: 150 lei/ha; legume în câmp: 275 lei/ha; legume în solarii: 400 lei/ha; legume în seră: 527,50 lei/ha. Sumele sunt acordate pe hectar, în limita suprafețelor eligibile stabilite pentru fiecare fermier.

Programul se adresează producătorilor agricoli din sectorul vegetal, indiferent dacă aceștia sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate sau persoane juridice constituite potrivit legislației în vigoare.

Fermierii vor trebui să demonstreze că au cumpărat îngrășăminte în perioada 28 februarie – 15 octombrie 2026, prin prezentarea documentelor justificative. Sunt acceptate bonurile fiscale și/sau facturile, acestea urmând să fie verificate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Sprijinul va fi calculat pe baza suprafețelor determinate de APIA pentru plată în anul 2026 și a documentelor care atestă achiziția îngrășămintelor.

Potrivit proiectului, cererile vor putea fi depuse la centrele APIA într-un termen de 15 zile lucrătoare de la deschiderea perioadei de depunere. Perioada de depunere va începe începând cu a cincea zi de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern. Fermierii trebuie să păstreze și să prezinte documentele justificative privind achiziția îngrășămintelor, acestea fiind necesare pentru verificarea eligibilității. Banii vor fi acordați după finalizarea verificărilor privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate.

Conform proiectului publicat de MADR, plata sprijinului urmează să fie efectuată cel târziu până la data de 28 februarie 2027.

Măsura face parte dintr-un mecanism european de sprijin destinat fermierilor afectați de creșterea costurilor cu îngrășămintele și transpune în legislația națională prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2026/1894 al Comisiei Europene.

Proiectul de Hotărâre de Guvern se află în prezent în transparență decizională. Persoanele și instituțiile interesate pot transmite propuneri și observații către MADR, urmând să fie organizată și o dezbatere publică. Prin această măsură, Ministerul Agriculturii urmărește să reducă presiunea pusă pe fermieri de creșterea prețurilor la îngrășăminte și a costurilor de producție. Dacă proiectul va fi aprobat, aproape 60 de milioane de euro vor fi disponibile pentru sprijinirea sectorului vegetal, iar fermierii eligibili vor putea primi sume diferite în funcție de cultura și suprafața exploatată. Pentru agricultori, rămâne esențială păstrarea documentelor de achiziție și respectarea termenelor de depunere a cererilor pentru a putea beneficia de sprijin.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!