Sportul ”rege” devine tot mai agresiv şi violent. Cel puţin în ligile inferioare. Un jucător al echipei de fotbal AS Gloria Drăcşenei a primit cea mai mare sancţiune aplicată în acest sezon unui jucător din campionatul judeţean: 11 etape suspendare şi 575 lei amendă. Motivul: injurii, scuiparea arbitrului şi încercarea de lovire cu pumnul a arbitrului.
Costinel Petcana de la echipa mare a AS Gloria Drăcşenei a confundat terenul de fotbal cu ringul de box. Supărat din cauza unei decizii a arbitrului întâlnirii, Costinel a început să-l înjure pe acesta şi să-l scuipe. După ce a văzut ”roşu” în faţa ochilor a turbat şi a încercat să-i aplice arbitrului o ”perversă ca pe Târgu Ocna”. Pentru aceste fapte, tânărul jucător a primit ”un concediu de odihnă” de 11 etape şi o amendă de 575 lei din partea membrilor Comisiei de Disciplină a AJF Teleorman.
Şi nu este singurul caz. Alţi doi jucători de fotbal au vrut ceva de împărţit cu oficialul partidei în ultima etapă din liga judeţeană. Dan Slăvitescu şi Anghel Slăvitescu, ambii de la CS Flacăra Călineşti au sărit la ”gâtul” arbitrului şi i-au adresat jigniri. Pentru aceste fapte ambii s-au ales cu o suspendare de 3 jocuri şi o penalizare de 75 lei fiecare.
O decizie cam dură a fost aplicată jucătorului FCM-ului, Marius Olteanu. El a fost suspendat 2 etape şi amendat cu 150 lei după ce a primit cartonaşul roşu în derby-ul cu Sporting Roşiori. Arbitrul întâlnirii a scos direct cartonaşul roşu după ce Olteanu a ”avut un atac violent asupra adversarului, fără a-i cauza acestuia vătămare fizică”.
De asemenea, Comisia de Disciplină a mai sancţionat alţi 4 jucători. De această dată este vorba de pedepse mult mai mici: o etapă de suspendare şi penalizare 10 lei. Cei 4 au primit aceste sancţiuni în urma cumulului de avertismente.
Şi antrenorul Florea Voicilă, aflat în prezent pe banca Unirii Ţigăneşti va vedea următoarele 2 etape din tribune după ce în ultima partidă a fost eliminat de pe banca de rezerve în urma protestelor la adresa oficialilor jocului. El s-a ales şi cu o amendă de 150 lei.
Echipe sancţionate
Pentru primirea a cinci avertismente pe parcursul aceluiaşi joc, următoarele echipe se penalizează cu 50 lei fiecare: CS Rapid Buzescu, CS Voinţa Salcia şi CS Spicpo Poroschia.
Pentru nefolosirea a doi jucători sub 21 ani pe toată durata jocului, echipa AS Viitorul Dideşti pierde cu 3 – 0 jocul cu AS Olimpia Dobroteşti (în teren 3 – 1 în favoarea echipei AS Olimpia Dobroteşti) şi penalizare 350 lei.
Pentru aruncarea cu obiecte în terenul de joc lovind arbitrul asistent Baciu Andrei, echipa CS Metalul Peretu se penalizează cu 500 lei şi i se ridică dreptul de a organiza jocuri pe teren propriu pentru două jocuri.
Pentru slaba organizare la jocul cu AS Vedea, echipa AS Gloria Merişani se penalizează cu 100 lei.
Pentru neprezentarea la jocul de juniori cu AS Viitorul Blejeşti, echipa AS Real Beuca pierde cu 3 – 0 jocul cu AS Viitorul Blejeşti şi penalizare 200 lei.
Pentru neprezentarea la jocul cu AS Oltul Beciu, echipa AS Ciuperceni pierde cu 3 – 0 jocul cu AS Oltul Beciu şi penalizare 300 lei.

C. DUMITRACHE

Despre autor