Lumea copilăriei s-a schimbat. Joaca de altădată, cu râsete, julituri în genunchi, țipete de bucurie și alergături prin curte, a fost înlocuită de tehnologie. Lumea cea frumoasă și mai importantă, cea pe care nici tehnologia nu o poate înlocui, este lumea din interior, acolo unde se  nasc emoțiile, visurile și curajul de a fi autentic. Înainte, ei învățau cum să lege prietenii, cum să gestioneze neînțelegerile și înțelegeau de ce este important să avem și să respectăm regulile. Acum pe măsură ce tehnologia a evoluat, dar și după pandemie, multe activități se desfășoară în mediul online. Cu un singur click, copiii se conectează în lumea virtuală, dar pierd conexiunea reală: privirea, gesturile și emoțiile celor din jurul lor. Jocurile online îi pot aduce împreună, dar pot produce o ruptură în relațiile umane reale.

De cele mai multe ori, motivul pentru care celor mici le este tot mai greu să vorbească despre emoțiile lor este tocmai această lipsă de conexiune reală cu cei din jurul lor. Este mult mai ușor pentru un copil să învețe regulile unui joc decât să spună ce emoție simte. Uneori poate fi o adevărată provocare pentru un copil să spună afirmații simple, dar totuși pline de sens, precum: „Sunt trist/ă”, „Mă tem” sau „Sunt supărat/ă pe tine.”

Părinții observă că cei mici au tantrumuri, se izolează, plâng fără motiv sau se închid în ei. În majoritatea cazurilor, aceste reacții nu sunt semne ale încăpățânării, ci sunt, de fapt, emoții care nu au fost înțelese. Un copil care nu știe să spună „Mi-e teamă” poate cere ajutorul sau atrage atenția prin țipete.

Sentimentele nu dispar, ci se manifestă ca și comportamente care pot fi confundate cu „probleme de educație”. Dar, de fapt, ele sunt semnale de alarmă

Ce pot face părinții:

Împărtășiți-le despre voi. Spuneți-le cum a fost ziua voastră, cum v-ați simțit și arătați-le că este în regulă să vorbească despre emoții.

Observați activ. În loc să puneți întrebări precum „Ce e în neregulă cu tine?”, folosiți afirmații de genul: „Pari trist că jocul s-a terminat.” Astfel, îl ajutați pe cel mic să își numească emoția.

Psihoeducație despre emoții. În cărțile pentru copii apar emoții precum: frică, tristețe, curaj, dor etc. Când vorbiți despre un personaj, copilul învață, de fapt, despre sine.

Psihoeducație despre acceptarea și normalizarea emoțiilor. Este în regulă să simțim furie, dar nu este în regulă să ne comportăm agresiv. Emoțiile sunt valide, fie că sunt pozitive, fie că sunt negative.

Aveți răbdare. Copiii învață încet limbajul emoțiilor. Uneori nu știu ce simt. Alteori le e greu să spună. Așa că au nevoie de timp.

Educația s-a centrat pe următoarele aspecte: litere, calcule și reguli. Dar, desigur, sănătatea emoțională contează la fel de mult, iar copiii de azi dovedesc acest lucru. Copilul care își recunoaște emoțiile devine adolescent capabil să vorbească despre tot ceea ce simte și, mai târziu, un adult echilibrat.

Fiecare emoție încearcă să ne transmită ceva: furia ne spune că ne-au fost încălcate limitele, tristețea ne învață cum să cerem ajutor, frica ne avertizează și ne protejează, bucuria creează legături între oameni. Acceptarea și înțelegerea emoțiilor nu îi face pe copii mai vulnerabili; îi face mai puternici. Îi ajută să devină empatici, curioși și mai conectați cu propriile trăiri.

Lumea din interior este locul în care se naște tot ceea ce suntem. Dacă îi ajutăm pe copii să o descopere, îi învățăm să trăiască frumos,  cu ei înșiși și cu cei din jur.

Iulia Izină, psihoterapeut

Despre autor