Ludovic Orban, victorie de etapă
Toți românii urmăresc cu atenție ce se întâmplă în aceste zile în Partidul Național Liberal. Dar nu numai pentru că lupta între cei doi candidați este spectaculoasă pentru că se desfășoară pe toate fronturile, ci pentru că românii sunt conștienți că PNL trebuie să rămână un partid puternic. Mai ales în perspectiva alegerilor din 2024, când există riscul ca partidul Brătienilor, cel mai vechi din Europa, să devină istorie ca și PNȚCD.
Alegerile din filiale nu sunt importante, ci decisive, pentru că cei aleși în fruntea organizațiilor județene vor bate în cuie listele de delegați la congresul din 25 septembrie și vor da tonul în ce privește votul pentru unul sau altul dintre cei doi candidați. De aceea bătălia care se desfășoară în această perioadă e una „pe viață și pe moarte (politică)”, adică fără menajamente.
După o săptămână de la declanșarea bătăliei se pare că Ludovic Orban a repurtat o victorie de etapă concludentă atât în ceea ce privește numărul de președinți de filială, dar, mai ales, în ceea ce privește susținerea de la baza partidului. Dacă ar fi să materializăm situția într-un scor, ca la întrecerile sportive, scorul ar fi 8-3 pentru Orban.
Președintele în exercițiu al PNL a câștigat fără drept de apel sectoarele 1, 5 și 6 la București, filialele Bacău, Bătășani, Buzău și Galați, iar la Iași se bucură de o largă susținere la nivelul primarilor și al simplilor membri, așa că nici nu mai contează ce atitudine va avea Alexandru Moraru, cel care a preluat ștafeta de la Costel Alexe.
Florin Cîțu se poate baza pe filialele din Suceava, Neamț și Vaslui, mult sub așteptările echipei sale de susținători, condusă de Rareș Bogdan și Robert Sigartău.
Devine tot mai clar că replicile arogante lansate de Florin Cîțu nu au ecou în rândul vechilor liberali, care preferă să meargă pe mâna lui Orban, care este un om al partidului, un om care a crescut gradual, odată cu partidul și în care se regăsesc. Așa că n-ar trebui să mire pe nimeni dacă chiar din organizațiile cu șefimea aliniată sub standardul lui Cîțu, mulți delegați să voteze cu actualul lider liberal.
Urmează noi alegeri în filiale, care se vor desfășura în aceeași atmosferă tensionată, ceea ce nu aduce beneficii pentru PNL. Dimpotrivă, vor adânci fisurile care pot pune în pericol chiar unitatea partidului.
Șt. B.