Lipsa locurilor de muncă îi preocupă pe alexăndreni
Lipsa locurilor de muncă, sistemul sanitar şi câinii vagabonzi. Acestea sunt principalele probleme cu care se confruntă alexăndrenii potrivit unei cercetări sociologice realizată de grupul de studii socio-comportamentale ”Avangarde”.
Sondajul a fost realizat la solicitarea conducerii Primăriei Alexandria în perioada 25.11 – 04.12.2013 pe un eşantion de 1150 de persoane adulte de 18 ani şi peste. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a Municipiului Alexandria, cu o eroare maximă tolerată de +/-2,85 la sută, pentru un interval de încredere de 95 la sută.
La finalul ultimei şedinţe de Consiliu Local, primarul Victor Drăguşin a prezentat rezultatele studiului efectuat, la Alexandria, de către firma ”Avangarde”. Potrivit studiului, principalele probleme ale alexăndrenilor sunt lipsa locurilor de muncă (25 la sută), câinii vagabonzi (14 la sută), sistemul sanitar (13 la sută), siguranţa cetăţeanului (8 la sută), drumurile (7 la sută), reabilitarea blocurilor (6 la sută), gunoiul menajer (4 la sută), canalizarea (3 la sută), relaţia cu Primăria, iluminatul public, spaţiile verzi şi apa potabilă (2 la sută fiecare), transportul public (1 la sută) şi alte probleme (6 la sută). N-au răspuns la chestionar 5 la sută dintre respondenţi.
Potrivit aceluiaşi sondaj, majoritatea alexăndrenilor (45 la sută) consideră corupţia ca principal cuvânt care se potriveşte cel mai bine situaţiei actuale din Municipiul Alexandria. Doar 31 la sută au definit situaţia din municipiu ca una n care domneşte cinstea. 24 la sută n-au dorit să răspundă la această întrebare.
La capitolul curăţenie se pare că municipiul reşedinţă de judeţ stă foarte bine. 49 la sută consideră că Alexandria este un oraş curat, în vreme ce 36 la sută cred că este mizerie. 15 la sută dintre respondenţi nu au putut aprecia.
Cu toate acestea majoritatea alexăndrenilor consideră că vecinii dau dovadă de lipsă de civilizaţie.
35 la sută consideră că alexăndrenii sunt civilizaţi, în vreme de 50 la sută dau dovadă de lipsă de civilizaţie. 15 la sută nu au răspuns la acest chestionar.
La capitolul încredere, Biserica se bucură de un real succes în rândul alexăndrenilor. 69 la sută au încredere deplină în Biserică, în vreme ce 29 la sută nu.
Pe locul 2 în topul încrederii se situează Primăria Alexandria. 59 la sută dintre alexăndreni consideră instituţia demnă de încredere, în vreme ce 38 la sută nu au încredere.
Ultima treaptă a podiumului încrederii este ocupat de Poliţia Alexandria. 57 la sută dintre respondeţi îi consideră pe poliţiştii alexăndreni demni de încredere, în vreme ce 39 la sută nu au încredere.
Instituţia cu cea mai mică încredere, în percepţia aleăndrenilor este Preşedinţia României. 28 la sută au încredere în preşedintele Băsescu, în vreme ce 67 la sută nu consideră instituţia demnă de încredere.
Primarul intenţionează să repete sondajul şi anul viitor.
C. DUMITRACHE