Leandro Desabato, triplu campion al Argentinei, la CSM Alexandria
La primul amical al iernii, cu Petrolul Potcoava, care s-a încheiat cu scorul de 5-1 în favoarea fotbaliștilor noștri, a debutat în tricoul CSM Alexandria mijlocașul central defensiv Leandro Desabato, cel care a jucat în prima repriză.
Leandro Desabato are 33 de ani și a jucat fotbal la cel mai înalt nivel, cea mai bună parte a carierei sale fiind între 2010 și 2017, la clubul la care s-a format, Velez Sarsfield.
În tricoul acestei echipe a câștigat trei titluri în Argentina (Clausura 2011, Incial 2012 și Super Final 2012-2013), el prinzând sistemul competiționat în care se acordau două titluri într-un sezon, la final de tur și la final de retur. Desabato a mai cucerit, cu Velez, Supercupa Argentinei în 2013.
În Copa Libertadores, echivalentul sud-american al Ligii Campionilor, Desabato a jucat 19 meciuri. El a mai evoluat în Japonia, la Cerezo Osaka, dar și în Brazilia, la Vasco da Gama, unde a cucerit un titlu de campion statal.
Leandro Desabato a mai evoluat la Rosario Central și la Vegalta, în Japonia.
Din motive personale, a ajuns, la apogeul carierei, să vină în Europa, evoluând în Serie D italiană, la Rotonda.
La început de 2024 a acceptat o nouă provocare a carierei, aceea de a ajuta CSM Alexandria să se salveze de la retrogradare.
Cornelia RĂDULESCU