Lângă tine, iubito, timpul se oprește

Lângă tine, totul este efemer, iubito. Chiar și dragostea, deși jurată sub stelele veșniciei, pare să-și piardă conturul în prezența ta. Nu pentru că ar fi mai puțin adevărată, ci pentru că tu o transformi într-un foc viu, care arde clipă de clipă, consumându-se și renăscând fără sfârșit.

Lângă tine, iubito, inima mea nu mai știe să fie altceva decât un altar al iubirii. Este amorțită în cea mai dulce formă de captivitate, ca un curcubeu peste ploaie – liniștea ce vine după furtună, promisiunea că tot ce e greu se transformă în frumusețe.

Lângă tine, iubito, durerea însăși devine un vis fără teamă. Sărutul tău, binecuvântat parcă de Dumnezeu, transformă suferința într-o adiere de primăvară. Într-o rugăciune care mă leagă de ceva mai presus de noi, de acea iubire divină ce pare să ne fi adus împreună

Alături de tine timpul își pierde cursul, iar efemerul devine veșnicie. Ești miracolul care dă viață celor mai simple lucruri – un zâmbet, o privire, o șoaptă – și le transformă în momente nemuritoare.

Ce binecuvântare este să fiu lângă tine, să te iubesc cu fiecare atom din ființa mea, să mă pierd în ochii tăi și, totodată, să mă regăsesc. Lângă tine, iubito, tot ce e trecător capătă sens, iar tot ce doare devine frumos.

Mihail TĂNASE