La Muzeul Judeţean Teleorman, lecţia de istorie despre colectivizare
Muzeul Judeţean Teleorman, în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale şi Colegiul Naţional „A.D. Ghica” Alexandria, organizează astăzi, începând cu orele 10.00, simpozionul intitulat: „1949 – debutul sovietizării agriculturii în România. 75 de ani de la începutul colectivizării”. La eveniment vor fi prezenţi în cadrul manifestărilor desfăşurate cu prilejul simpozionului, elevi de la Colegiul Naţional “A.D.Ghica”, însoţiţi de directorul instituţiei Ion Tăujan.
Şi pentru că este vorba de un important eveniment care a marcat istoria acelor vremuri, profesorul de istorie Ion Tăujan va face o scurtă analiză în faţa elevilor prezenţi la eveniment privind Colectivizarea în U.R.S.S. vs. Colectivizarea în România.
Iar din partea Biroului Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, Cătălin Zarzără va sublinia evenimentele derulate în perioada 1949 – 1959, atunci când a avut loc înfăptuirea noii revoluţii agrare. Iar muzeograful Cătălin Borţun va trata un studiu de caz despre colectivizarea în comuna Izvoarele.
M.M.