Jurnalul nescris al vieții

Amintirile-mi apar scrise zi de zi pe planșa albastră a cerului cu cuvinte colorate la început, apoi cuvintele își schimbă nuanța în gri, apoi în negru. Acestea se succed continuu, zi de zi, noapte de noapte, la fel cum după zâmbet vine lacrima, și după bucurie tristețea.

Cerul, vast și infinit, devine un jurnal nescris al vieții mele. Fiecare zi adaugă noi cuvinte, noi amintiri, pe această planșă albastră. La început, cuvintele sunt pline de culoare, vibrante și pline de viață. Ele reflectă bucuriile și momentele fericite, acele clipe când inima mea dansa în ritmul fericirii. Culorile sunt o emoție, nuanțele o poveste. Dar, pe măsură ce timpul trece, culorile încep să se estompeze.

Cuvintele își schimbă nuanța în gri, semn al trecerii timpului și al inevitabilelor schimbări. Griul aduce cu sine o notă de tristă, o amintire a momentelor trecute care nu mai pot fi retrăite. Este o tranziție naturală, la fel cum ziua se transformă în noapte, și cum zâmbetul se transformă în lacrimă.

În cele din urmă, cuvintele devin negre, simbolizând momentele de tristețe și durere. Ele sunt parte integrantă a existenței noastre, la fel de importante ca și momentele de bucurie. Fără ele, nu am putea aprecia pe deplin frumusețea vieții.

Acest ciclu nesfârșit de culori și nuanțe, de bucurii și tristeți, este esența vieții. Culorile se schimbă și rămân mereu pe planșa albastră a cerului, amintindu-mi că viața este un amestec de lumină și întuneric, de zâmbete și lacrimi.

Mihail TĂNASE