Judecătorii şi procurorii stagiari s-au prezentat onorabil la examenul de capacitate

La sesiunea iulie-noiembrie 2013 a examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, reprezentanţii Teleormanului au făcut o figură onorabilă, Ionuţ Nicuşor Niţă, reprezentând Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, reuşind performanţa de a se clasa al treilea din 90 de candidaţi, cu media generală 9,75, la numai două sutimi de locul doi şi opt sutimi de primul loc.
Iar dacă la procurori Teleormanul a avut un singur reprezentant pe lista celor care au absolvit examenul de capacitate, trei judecători stagiari au reuşit să treacă prin furcile caudine ale examenelor scrise şi orale la Drept Civil, Drept Procedură Civilă, Drept Penal şi Drept Procedură Penală, Drept Constituţional şi Organizare Judiciară.
Victor Horia Dimitrie Constantinescu, de la Judecătoria Alexandria, a obţinut cea mai re medie dintre teleormăneni – 9,63 şi una dintre cele mai mari din concurs, care l-au plasat pe locul 6. Ceilalţi doi candidaţi din judeţ care au absolvit examenul sunt Lazăr Denisa Florina, de la Judecătoria Alexandria, şi tot de la aceeaşi judecătorie Burcea Andreea Laura. Prima a obţinut a 21-a medie din concurs – 9,41, iar a doua, u 9,29, s-a clasat pe locul 41.
Iar dacă la judecători ultima medie a fost 8,34, la procurori ultimul candidat admis a obţinut media generală 7,56.

M.J.

Despre autor