Inundații în localitățile din Teleorman, în urma fenomenelor meteorologice severe
În urma codului galben de fenomene meteorologice severe din Tele
orman, manifestate prin precipitații abundente, grindină și intensificări puternice ale vântului, cu aspect de vijelie, în mai multe localități din județ s-au înregistrat situații de urgență care au necesitat intervenția pompierilor militari.
Astfel, în localitatea Mârzănești, vântul puternic a produs pagube semnificative, distrugând acoperișul unei locuințe și mai multe solarii, dar pompierii au intervenit pentru îndepărtarea elementelor de construcție desprinse, prevenind astfel producerea altor situații de risc pentru cetățeni. De asemenea, în localitățile Drăgănești de Vede, Talpa Bâscoveni, Însurăței, Brebina, Albești și Cucuieți, echipajele de pompieri au acționat pentru evacuarea apei acumulate în curți și gospodării, utilizând motopompele din dotarea subunităților de intervenție. În aceste localități, acumulările de apă au fost favorizate de șanțurile și canalele colmatate, care au împiedicat scurgerea normală a apei. Pentru remedierea situației, autoritățile locale au intervenit cu buldoexcavatoare, pentru deblocarea căilor de evacuare a apei.
Pentru a preveni producerea unor situații de urgență în timpul manifestării fenomenelor meteorologice, pompierii militari teleormăneni au câteva recomandări pentru cetățeni:
– evitați deplasările în timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase;
– nu vă adăpostiți în apropierea copacilor, stâlpilor sau construcțiilor improvizate;
– curățați șanțurile și rigolele din jurul gospodăriilor pentru a permite scurgerea apei;
– asigurați obiectele din gospodărie care pot fi luate de vânt (folie, panouri, mobilier ușor);
– amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea;
– evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt;
– în cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora.
Accesați https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cum să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Mirela MANEA