Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman
În urma manifestării fenomenelor meteorologice de marți noapte, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman a intervenit pentru evacuarea apei din curțile oamenilor, în localitățile Zimnicea (3 misiuni), Prundu și Talpa Ogrăzile. În ajutorul cetățenilor au intervenit membrii SVSU Zimnicea și Lunca, împreună cu pompierii militari din cadrul subunităților Zimnicea și Videle, cu motopompe și echipamente specifice pentru evacuarea apei. Pentru monitorizarea permanentă a fenomenelor hidrometeorologice prognozate în această perioadă și pentru asigurarea unui răspuns prompt în situații de urgență, a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, structură aflată în subordinea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență care apar în caz de inundații, alături de autoritățile locale și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, pompierii militari sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației cu mijloacele tehnice din dotare: 2 motopompe de mare capacitate, 6 motopompe remorcabile, 28 motopompe transportabile, 22 autospeciale de lucru cu apă și spumă dotate cu echipamente pentru evacuarea apei, 4 autocamioane, 9 ambarcațiuni de salvare, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă, 21 motofierăstraie cu lanț, 13 generatoare de curent și 1 container suport logistic al intervenţiei tip IV – iluminat (450 kVA și accesorii).
În contextul avertizării meteorologice de precipitații abundente, pompierii militari recomandă cetățenilor să curețe șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluvial; să nu arunce peturi, alte ambalaje sau resturi vegetale în albiile apelor curgătoare și nici în şanţurile sau canalele de colectare a apei; să nu traverseze poduri sau drumuri inundate, să adăpostească animalele într-un loc sigur, iar pentru conducătorii auto este recomandat să evite deplasările în zonele afectate de inundații. De asemenea, se recomandă amânarea activităților în aer liber, evitarea zonelor cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt. Pompierii militari îndeamnă cetățenii să respecte aceste măsuri de siguranță și să dea dovadă de prudență pe toată durata manifestării fenomenelor meteorologice periculoase.
Forțele de intervenție rămân mobilizate în teren, pentru a sprijini populația și pentru a gestiona prompt orice situație de urgență cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman, prin intermediul Grupei Operative și a Dispeceratului Integrat, monitorizează atent situația operativă, fiind pregătit să adopte, alături de autoritățile locale și cele din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, măsuri suplimentare de protejare a vieții și bunurilor materiale ale cetățenilor în funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și de pe aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Mirela MANEA