Incidente provocate de sistemele de încălzire din locuinţe * Femeie intoxicată cu monoxid de carbon, blocată în baie

În ziua de 4 decembrie 2017, în jurul orelor 18:00, pompierii militari teleormăneni au fost alertați, pe numărul unic de urgență 112, de faptul că o femeie, Emanuela I., din localitatea Purani, a rămas blocată în baie și, mai grav, era leșinată din cauza intoxicaței cu monoxid de carbon. La fața locului s-au deplasat rapid două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, pentru a-i acorda primul ajutor femeii intoxicate cu monoxid de carbon, în vârstă de 35 de ani, la locul incidentului a ajuns și o ambulanță din cadrul SAJ Teleorman.

La sosirea echipajelor de intervenție, membrii familiei reușiseră să deblocheze ușa băii și s-o scoată pe femeie din încăpere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”A.D. Ghica” Teleormnan, femeia a fost preluată imediat de cele două echipaje medicale ale SAJ și SMURD, care i-au administrat oxigen și au monitorizat-o. În scurt timp femeia și-a revenit complet și a refuzat să fie transportată la spital.

În urma primelor cercetări efectuate la fața locului a reieșit că monoxidul de carbon a provenit de la o defecțiune a aparatului de producere a apei calde menajere, alimentat cu GPL, de tip instant, ce se afla montat în baia locuinței gaze. Intervenția s-a finalizat la ora 18:30.

Un bătrân şi-a pierdut viaţa într-un incendiu

Un bătrân în vârstă de 82 de ani, Petre I., din localitatea Licuriciu, şi-a pierdut viaţa într-un incendiu care a cuprins casa în care locuia. Incidentul s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orelor, 08:15, când pompierii au fost alertaţi pe numărul unic de urgenţă 112 despre producerea incendiului.

La fața locului au ajuns rapid un echipaj de stingere, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și un echipaj al SAJ, cu o ambulanță, care au constatat faptul că focul se manifesta într-o cameră de locuit, iar în interior se afla bătrânul, decedat, cel mai probabil, în urma intoxicării cu monoxid de carbon.

Incendiul a fost stins în limitele găsite, fiind distruse de flăcări mai multe materiale textile, un pat, o ușă și o masă din lemn, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 1500 de lei. Valoarea bunurilor materiale salvate, reprezentând restul casei de locuit, a fost apreciată la suma de 35000 de lei.

Din primele cercetări efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la jarul căzut din sobă pe materialele combustibile din apropiere.

Incendiu declanşat de la o lumânare aprinsă

Sâmbătă, 2 decembrie 2017, o persoană din localitatea Dobrotești a alertat pompierii militari pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de faptul că un incendiu se manifestă la locuința Veronicăi P.

La fața locului a sosit rapid un echipaj de intervenție din cadrul Punctului de lucru Dobrotești, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, în sprijinul lor venind și colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede, cu o autospecială de stingere.

Focul, ce se manifesta la acoperișul locuinței, realizat din astereală din lemn învelită cu tablă, pe o suprafață de cca. 80 mp, la mobilierul și tâmplăria aferente a două camere de locuit, la o mașină de cusut, o mașină de spălat și mai multe materiale textile, a fost localizat și lichidat după aproximativ două ore de intervenție.

Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la suma de 20000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la aproximativ 40000 de lei.

Din verificările efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată de proprietară.

Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.

M. MEILĂ