Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Începe distribuirea biletelor de tratament pe 2026

Casa Județeană de Pensii Teleorman anunță demararea procesului de distribuire a biletelor de tratament balnear aferente anului 2026, marcând astfel începutul primei serii de plecări din acest an.

Potrivit Ordinului nr. 75/20.04.2026 emis de președintele Casei Naționale de Pensii Publice, au fost aprobate criteriile de acordare a biletelor de tratament pentru anul 2026. În total, pe parcursul anului sunt organizate 15 serii de plecare, durata unui sejur fiind de 16 zile, dintre care 12 zile sunt dedicate tratamentului balnear.

Pentru prima serie, programată să înceapă în data de 27 aprilie 2026, Casei Județene de Pensii Teleorman i-au fost repartizate bilete în mai multe stațiuni din țară, prin Societatea Comercială de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă (T.B.R.C.M. S.A.). Printre acestea se numără Amara, Bala, Buziaș (hotel Silvana), Covasna (hotel Dacia), Geoagiu-Băi (hotel Ceres), Olănești (hotel Livadia) și Pucioasa (hotel Ceres).

Reprezentanții instituției precizează că, întrucât pentru prima serie nu sunt încă stabilite punctaje individuale conform criteriilor aprobate și din cauza intervalului scurt pentru distribuire, biletele vor fi acordate prin solicitare directă la Compartimentul Bilete de Tratament, în limita locurilor disponibile.

Pentru seriile următoare, distribuirea biletelor se va realiza automat, pe baza punctajelor calculate prin aplicația informatică dedicată, în conformitate cu criteriile stabilite la nivel național.

Criteriile de acordare a biletelor de tratament pentru anul 2026, precum și modelul de cerere, sunt disponibile pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice – www.cnpp.ro , secțiunea Activități CNPP / Bilete de Tratament, dar și pe site-ul Casei Județene de Pensii Teleorman – www.pensiiteleorman.ro , la secțiunea Bilete de Tratament.

Conducerea instituției subliniază că întregul proces se desfășoară în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE 2016/679 – GDPR), asigurând confidențialitatea informațiilor beneficiarilor.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!