Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Incendiu la o casă din localitatea Poroschia

În ultimele zile, pompierii militari teleormăneni au intervenit la 30 de solicitări ale cetățenilor, în diferite situații de urgență, care le puteau pune în pericol viața ori bunurile materiale. Dintre aceste misiuni, 24 au fost ale paramedicilor SMURD, care au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave. Pompierii teleormăneni au fost solicitați pentru alte 6 misiuni de salvare: două incendii de locuințe în localitățile Poroschia și Videle, un incendiu la un transformator, un incendiu de vegetație uscată, o misiune pentru salvarea unui animal căzut într-un canal pe raza localității Zimnicea și o misiune în sprijinul echipajelor medicale ale SAJ Teleorman, pentru preluarea unei persoane cu probleme de sănătate.

În data de 4 noiembrie, pompierii militari teleormăneni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Poroschia. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ, iar la sosirea echipajelor incendiul se manifesta în dormitorul locuinței. O persoană în vârstă de aproximativ 81 de ani a suferit arsuri de gradul I la nivelul gleznei, însă a refuzat transportul la spital. Au ars patul din dormitor și salteaua, materialele textile și mobila din dormitor, un televizor, o ușă, iar pereții bucătăriei, holului și dormitorului au fost afectați de fum. Cauza probabilă a incendiului a fost jarul căzut pe materialele combustibile.

Inspectorii de prevenire ai I.S.U. Teleorman au efectuat 6 controale de specialitate în localitățile Năsturelu, Stejaru, Olteni, Poeni și Roșiorii de Vede pentru prevenirea incendiilor. Aceștia s-au deplasat la unitățile de învățământ și la operatorii economici pentru a se asigura că sunt respectate măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor. În urma deficiențelor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, dintre care trei amenzi în cuantum de 15.000 de lei.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Mirela MANEA

 

Despre autor

Click to listen highlighted text!