Incendiu la lăcașul de cult din Viișoara
În seara zilei de 27 februarie, liniștea comunei Viișoara, din județul Teleorman, a fost perturbată de un incendiu care a izbucnit la turla bisericii din localitate. În jurul orei 21:20, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman au fost alertați prin numărul uni
c pentru apeluri de urgență 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la biserica din localitatea Viișoara.
În momentul sosirii primelor echipaje de pompieri, focul se manifesta violent, cu flacără deschisă la nivelul întregului acoperiș, existând pericolul ca focul să se extindă și la construcțiile din apropierea bisericii. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, dar biserica a fost afectată de flăcări, atât în interior, cât și la nivelul acoperișului, care s-a prăbușit ulterior. În urma acestui incendiu care a șocat comunitatea din Viișoara, singura veste bună este faptul că nu au fost înregistrate victime.
Pentru gestionarea acestui incendiu violent, s-a intervenit cu patru autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, aparținând subunităților de intervenție din Furculești, Zimnicea, Alexandria și Turnu Măgurele. Totodată, în sprijinul forțelor de intervenție au fost solicitați și membrii SVSU Zimnicea, care au intervenit cu un autovehicul prevăzut cu nacelă, care a putut fi amplasat în apropierea construcției.
Intervenția pompierilor a fost una dificilă, întrucât a durat aproximativ cinci ore, fiind îngreunată și de cantitatea mare de materiale ușor combustibile (lemn uscat, materiale textile și alte bunuri specifice lăcașurilor de cult). Totodată, un factor care a îngreunat această intervenție a fost lipsa apei, întrucât rețeaua de alimentare cu apă a localității Viișoara este deficitară, autospecialele de stingere fiind alimentate din localitățile învecinate. După lichidarea incendiului, pompierii au asigurat zona până dimineața următoare, la fața locului rămânând două autospeciale de stingere și o autocisternă cu apă.
Din primele cercetări efectuate, se pare că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric. Având în vedere acest eveniment, pompierii militari recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
– verificarea periodică a instalațiilor electrice, cu personal specializat și autorizat;
– evitarea utilizării aparatelor electrice, cablurilor, prizelor, întrerupătoarelor sau dispozitivelor de protecție defecte ori improvizate;
– evitarea suprasolicitării instalației electrice prin folosirea simultană a mai multor aparate;
– neutilizarea aparatelor electrice sub tensiune fără supraveghere;
– instalarea și folosirea aparaturii electrocasnice cu respectarea strictă a indicațiilor producătorului;
– verificarea periodică a cordoanelor de alimentare și înlocuirea acestora atunci când sunt uzate sau deteriorate.
Pentru toți cei care vor să ajute la reconstrucția bisericii din comuna Viișoara, preotul din localitate face un apel la oamenii care pot să facă donații: “În această perioadă a Postului Paștelui, când suntem chemați la milostenie și fapte bune, cei care doresc să ajute pot face donații în contul: Titular: PAROHIA VIISOARA, IBAN: RO23CECETR0336RON0398780, Bancă: CEC BANK SA. Fiecare bănuț donat este o cărămidă pusă la temelia noii biserici.”
Mirela MANEA