Incendii de mari proporții, la Zimnicea
Primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, informează cetățenii că marți și miercuri, orașul a înregistrat cele mai mari incendii din ultimii ani, prin amploare și durată.
Este vorba despre cele două incendii de viță de vie și vegetație uscată, care au afectat o suprafață totală de 140 de ha.
În prima zi, incendiul a mistuit 100 de ha, iar miercuri, un nou incendiu a afectat 40 de ha.
Primul incendiu s-a desfășurat pe aproape întreaga zi, fiind lichidat la miezul nopții.
Ultimele focare au fost lichidate a doua zi, la ora 17.00, după 5 ore de luptă cu flăcările.
Cauzele celor două incendii: foc intenționat!!
Primarul orașului Zimnicea mulțumește pompierilor militari pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă în cele două zile de luptă cu focul.
Mobilizarea a fost exemplară, ieri fiind implicați pompierii militari din Zimnicea, Furculești și Turnu Măgurele, iar astăzi cei din Detașamentul Zimnicea.
De asemenea, SVSU Zimnicea, din cadrul Primăriei orașului Zimnicea, a participat la acțiunile din ambele zile.
Pe lângă oamenii mobilizați, a fost folosit un tractor cu plug, buldoexcavator, motopompă, dar și drona de monitorizare video a focarelor de incendiu.
La aceste efective s-a adăugat sprijinul a două societăți economice de pe raza orașului, care au pus la dispoziție două cisterne, cu o capacitate de 30.000, respectiv 19.000 litri.
Cornelia RĂDULESCU