Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Incendii, accidente și intervenții contracronometru: 72 de ore de foc pentru pompierii din Teleorman

În decurs de doar 72 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au avut o activitate intensă, participând la nu mai puțin de 54 de misiuni, acționând pentru salvarea de vieți omenești, limitarea pagubelor materiale și prevenirea extinderii unor situații de urgență.

Cele mai multe intervenții, 43 la număr, au fost realizate de echipajele SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul persoanelor cu afecțiuni grave către unități spitalicești. De asemenea, cinci accidente rutiere s-au produs pe raza localităților Târnava, Crângu, Plosca, Perii Broșteni și Blejești, în urma cărora șapte persoane au fost rănite. Acestea au fost asistate medical și transportate în siguranță la spital, iar pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentelor.

Tot în această perioadă, salvatorii teleormăneni au intervenit pentru stingerea a trei incendii de locuințe, au efectuat o misiune de sablare a carosabilului în urma unei tamponări în localitatea Bujoreni, precum și două intervenții pentru deblocarea unor uși de acces în locuințe, pentru a facilita accesul echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate.

Scrioaștea: Locuință salvată în ultimul moment

Pe 12 mai, la ora 09:33, un incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Scrioaștea a fost anunțat în timp util la 112. Pompierii din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au intervenit prompt cu două autospeciale, reușind să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la întregul imobil.

Incendiul, care se manifesta în bucătărie și la tavanul din lemn, a fost lichidat în aproximativ o oră. Intervenția rapidă a dus la salvarea unei locuințe evaluate la peste 60.000 de lei, pagubele fiind estimate la doar 7.000 de lei. Cauza probabilă: un coș de fum defect, care a permis scânteilor să ajungă pe materialele combustibile din tavan.

Viișoara: Scurtcircuitul, cauza unui nou incendiu

O situație similară a fost raportată pe 14 mai, în localitatea Viișoara, unde un incendiu s-a manifestat la nivelul bucătăriei și tavanului unei locuințe, afectând o suprafață de circa 15 mp. Pompierii au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, limitând pagubele doar la bucătărie.

Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la peste 50.000 de lei, în timp ce daunele au fost evaluate la aproximativ 10.000 de lei. Conform cercetărilor preliminare, cauza probabilă a fost un scurtcircuit la instalația electrică.

Cătunu, comuna Poeni: Misiune complexă, pierderi importante

Cea mai dificilă intervenție a avut loc în satul Cătunu, comuna Poeni, în data de 14 mai, la ora 12:31. Un incendiu de proporții, extins la o locuință, mai multe anexe gospodărești și un utilaj agricol, a necesitat o mobilizare extinsă de forțe.

Intervenția pompierilor din Videle a fost susținută de colegi din Dobrotești, Scurtu și de echipe ale serviciilor private și voluntare, precum și de un buldoexcavator al CLSU Poeni. Incendiul a fost stins după aproximativ două ore, în condiții dificile, din cauza alimentării cu apă de la o distanță de 4 km și a cantității mari de materiale combustibile.

Au fost salvate bunuri estimate la peste 300.000 de lei, însă pagubele materiale rămân semnificative, ridicându-se la circa 200.000 de lei. Printre bunurile distruse se numără o parte din locuință, o combină agricolă, o magazie folosită ca atelier, mobilier, electrocasnice și echipamente. Cauza probabilă: un scurtcircuit la o instalație electrică improvizată.

Activitatea intensă a echipajelor ISU Teleorman în ultimele zile subliniază importanța intervenției rapide în situații de urgență, dar și necesitatea respectării regulilor de siguranță în gospodării. Instalarea corespunzătoare a coșurilor de fum, verificarea instalațiilor electrice și evitarea improvizațiilor pot preveni pierderi majore de bunuri și vieți omenești.

Mircea OLTEANU

Despre autor

Click to listen highlighted text!