Încă un weekend de foc pentru pompierii teleormăneni

În ultimele zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 110 evenimente, după cum urmează:

– 74 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

– 28 de incendii de vegetație uscată, izbucnite pe raza localitățillor Lisa, Smârdioasa, Cetatea, Vitănești (2), Lada (2), Fântânele, Roșiorii de Vede, Crevenicu, Scrioaștea, Poroschia (2), Cervenia, Florica (2), Valea Părului, Videle, Poeni, Trivalea Moșteni, Putineiu, Drăgănești Vlașca, Zâmbreasca, Deparați, Țigănești, Mavrodin, Călugăru și Guruieni;

– un incendiu la o casă de locuit din localitatea Didești;

– un incendiu la izolația unui coș de fum, de la construcția unui un operator economic din domeniul panificației, din municipiul Roșiorii de Vede;

– trei accidente rutiere, produse pe raza localităților Drăgănești Vlașca, Dobrotești și Ciolănești, rezultate cu un număr total de două victime, conștiente și cooperante, care au fost transportate la spital;

– trei misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la evenimentele cu public numeros.

Având în vedere numărul tot mai mare al incendiilor de vegetație uscată, le este solicitat autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea unor astfel de evenimente, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora, să realizeze acele fâșii arate în apropierea drumurilor de acces astfel încât țigările nestinse aruncate la întâmplare să nu mai fie surse de aprindere și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru este interzis.

Andreea MOROMETE

Despre autor