În umbra ploii, un dor nemărginit
Sfârșitul de mai mă găsește singur, în scaunul meu cu 
rotile, ascultând ploaia ce bate ritmic pe strașina casei. Se prelinge pe iarbă, se adună în picături grele, ca și gândurile mele, rostogolindu-se într-o tăcere ce doare.
Pentru tine, am cules un trandafir, cuprinzând în palme frumusețea lui efemeră. Îl privesc, îi simt parfumul dulce, și mă gândesc la tine. La tăcerea ta, atât de adâncă, atât de străină uneori. Îmi vorbesc petalele lui despre dorul meu, despre absența ta care apasă mai greu decât orice povară.
Plouă… Și în ploaie, parcă se spală clipa, parcă se diluează timpul. Dar dorul rămâne, la fel ca floarea aceasta, fragilă și trecătoare. Aș vrea să-ți spun tot ce îmi frământă sufletul, dar cuvintele se îneacă în tăcerea aceasta dintre noi. Și doare…
Într-o zi, poate vei înțelege. Poate vei vedea cum sfârșitul de mai poartă în el o poveste scrisă în picături, în flori culese pentru tine, în privirea mea ce caută răspunsuri. Până atunci, rămân aici, singur, în ploaie, cu dorul meu…
Mihail TĂNASE
Despre autor
