În şedinţa Consiliului Judeţean Teleorman, bugetul propriu al judeţului, rectificat cu sume nesemnificative

Doar 30 de minute le-au fost suficiente consilierilor judeţeni pentru a parcurge şi a aproba cele opt proiecte aflate pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a Consiliului Judeţean Teleorman. Un ritm de lucru extrem de rapid, aşa cum s-a întâmplat de fapt şi la şedinţele din ultimele luni ale Consiliului Judeţean, chiar şi atunci când pe ordinea de zi s-au aflat 24 de proiecte de hotărâri. Prin votul celor 32 de consilieri judeţeni, la primele două puncte de pe ordinea de zi, a fost aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, precum şi organigrama şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Teleorman. Consilierii judeţeni au luat act şi au aprobat rezultatele concursului desfăşurat pentru ocuparea postului de manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, concurs nefinalizat, datorită slabei pregătiri a candidaţilor.
A fost aprobată rectificarea bugetului propriu al judeţului Teleorman pe acest an, în sensul creşterii sumelor de bani aferente secţiunilor de funcţionare şi de dezvoltare ale bugetului faţă prevederile iniţiale. Suplimentările de bani sunt însă nesemnificative, de doar 3.057 mii lei la secţiunea de funcţionare şi de 6.000 mii lei la secţiunea de dezvoltare. Au fost, de asemenea, aprobate unele modificări în structura bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice şi serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman. Cu votul unanim al consilierilor judeţeni s-a aprobat atribuirea în folosinţă, pentru o anumită perioadă, a unor bunuri aparţinând judeţului Teleorman de către operatorul care asigură funcţionarea Depozitul de deşeuri menajere de la Mavrodin.

George ZAVERA

Despre autor