În ritmul inimii mele sau gânduri din scaunul cu rotile

Privirea mi se oprește asupra lumii din jur, dar mintea mea e prizoniera unui singur gând: „tu”. Îmi las sufletul să vorbească în locul meu: cândva, viața mi-a fost piatră—dură, rece, neiertătoare. M-a rănit, m-a schimbat, dar nu m-a înfrânt. Apoi, te-am cunoscut pe tine, blândă, luminându-mi zilele întunecate, șoptindu-mi că timpul nu ia totul, ci uneori oferă înapoi. Și, în felul lui neașteptat, mi te-a oferit pe tine. Tu, cea care nu ai văzut doar rana, dar și omul. Tu, cea care ai trecut dincolo de ce se vede și ai atins ce nu poate fi atins decât cu inima.

Durerea nu dispare, dar iubirea o schimbă. Eu am fost născut într-o lume care mi-a pus piedici, dar născut am fost și într-o iubire care le-a sfărâmat. Alături de tine, simt că roțile acestui scaun nu mă țin pe loc, ci mă poartă spre tine, spre un „înapoi” unde nu există pierderi, ci doar regăsiri.

Ești răspunsul inimii mele, ești povestea pe care viața mi-a scris-o într-un mod durut, dar adevărat. Iar eu—eu sunt doar un suflet care știe că, indiferent unde mă poartă timpul, nu voi înceta niciodată să te iubesc.

Mihail TĂNASE