IJJ Teleorman: Bilanțul activităților desfășurate în anul 2017

Asistența juridică a constat în activitățile de contencios desfășurate pentru 28 de dosare și în efectuarea controlului de legalitate a 1039 acte administrative emise de unitate în 2017.

Pentru cunoașterea de către conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman a modului în care subunitățile și-au îndeplinit misiunile, au fost efectuate 64 de controale tematice și 95 de controale cu caracter inopinat.

Pentru verificarea modului de implementare a măsurilor trasate în urma controlului de fond din 2016, în perioada 27-29 noiembrie 2017 s-a efectuat un control de către o comisie a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Comisia a concluzionat că unitatea își desfășoară activitatea în condiții foarte bune, cu respectarea prevederilor legale și aplicarea unui management performant.

Activitatea de relații publice a avut la bază informarea corectă a opiniei publice. Astfel, în anul 2017, s-au organizat 7 conferințe de presă și s-au difuzat 47 buletine informatice și comunicate de presă către mass-media.

În timpul campaniei de recrutare a candidaților pentru școlile postliceale-sesiunea 2018, caravana Jandarmeriei Române a ajuns și în județul Teleorman. Cu acest prilej, s-au desfășurat două acțiuni de mediatizare și promovare a ofertei educaționale în Alexandria și Roșiorii de Vede, la care au fost prezenți mulți tineri dornici să urmeze o carieră militară.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor