Guvernul reduce sprijinul pentru concedii și înăsprește sancțiunile
Voucherele de vacanță, unul dintre cele mai populare beneficii acordate angajațilo
r din sectorul public, intră în 2026 într-o nouă etapă, marcată de restricții, valori mai mici și reguli mai stricte de utilizare. Guvernul pregătește modificări care urmăresc reducerea cheltuielilor bugetare și un control mai sever asupra modului în care sunt folosite aceste beneficii.
Noile măsuri îi vor afecta atât pe angajați, cât și pe operatorii din turism, într-un moment în care industria hotelieră și agențiile de turism încă încearcă să își stabilizeze veniturile după anii de inflație și scumpiri. În 2025, schimbarea majoră a venit prin reducerea valorii la 800 de lei și introducerea obligației achiziționării unui pachet turistic de minimum 1.600 de lei pentru utilizarea voucherului. Măsura a fost criticată de operatorii din turism, care au raportat scăderi ale rezervărilor și o diminuare a veniturilor în sector.
Potrivit noilor reguli discutate pentru 2026, valoarea voucherelor de vacanță va fi diminuată comparativ cu anii anteriori, iar accesul la acest beneficiu ar putea fi limitat în funcție de nivelul veniturilor sau de categoria profesională.
În ultimii ani, voucherele de vacanță au reprezentat un stimul important pentru turismul intern, fiind folosite de milioane de români pentru concedii în țară. Reducerea sumelor acordate riscă însă să afecteze direct bugetele familiilor și să determine scăderea numărului de rezervări în hotelurile și pensiunile locale. Angajații din sectorul public spun că măsura vine într-o perioadă dificilă, marcată de creșterea costului vieții și de scumpirea serviciilor turistice.
Autoritățile pregătesc și un sistem mai sever de verificare a modului în care sunt utilizate voucherele de vacanță.
Acestea vor putea fi folosite exclusiv pentru servicii turistice autorizate din România, iar controalele asupra unităților care acceptă vouchere vor fi intensificate. Scopul este eliminarea practicilor ilegale prin care unele persoane transformau voucherele în bani cash sau le utilizau pentru alte tipuri de cumpărături.
Operatorii economici care încalcă regulile riscă sancțiuni semnificative, amenzile putând ajunge până la 26.000 de lei. De asemenea, firmele care folosesc fraudulos sistemul pot pierde dreptul de a mai accepta vouchere de vacanță.
Reprezentanții din turism avertizează că reducerea valorii voucherelor poate afecta serios sectorul hotelier, mai ales în stațiunile care depind în mare măsură de turiștii români.
În multe zone turistice, voucherele de vacanță au devenit în ultimii ani principalul motor al rezervărilor interne, în special în extrasezon. Hotelierii spun că diminuarea sprijinului acordat angajaților ar putea duce la scăderea numărului de turiști și la reducerea veniturilor pentru pensiuni, hoteluri și restaurante.
Pe de altă parte, Guvernul susține că sistemul trebuie reformat pentru a reduce abuzurile și pentru a limita presiunea asupra bugetului de stat. Voucherele de vacanță au fost introduse ca măsură de stimulare a turismului intern și de susținere a angajaților, însă în ultimii ani costurile suportate de stat au crescut constant.
Pentru mulți români, schimbările anunțate înseamnă vacanțe mai scumpe, opțiuni mai limitate și un beneficiu care își pierde treptat din valoare.
Adriana VENE