Guvernul a dat undă verde celei de-a patra ediții „Start-Up Nation”

Guvernul a aprobat joi programul “Start Up Nation – România”, ediţia 2024, care va avea alocat un buget de aproape 450 de milioane de euro, pe cel mult cinci ani, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Continuăm să susținem mediul de afaceri și demarăm ediția din 2024 a programului START UP NATION–ROMÂNIA. Venim cu două componente, prima pentru tineri sub 30 de ani: acces la cursuri de formare și dobândirea de competențe antreprenoriale. A doua se adresează celor cu vârste între 30 și 35 de ani care vor să dezvolte o afacere. Bugetul programului este de aproape 450 de milioane de euro, 80% din fonduri europene, 20% din bugetul de stat, pe cel mult 5 ani, iar sprijinul financiar de maximum 50.000 de euro pe beneficiar.”, a declarat Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern de joi.

Una dintre noutățile din acest an vizează cursurile de pregătire antreprenorială, care vor deveni o condiție de eligibilitate. În plus, valoarea alocației financiare nerambursabile va fi de maximum 250.000 lei/IMM, acoperind până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor depuse, cu obligația de a crea minimum două locuri de muncă.

„Acesta este felul normal în care o economie se dezvoltă: stimulând antreprenoriatul, stimulând inițiativa privată în economia românească, ca apoi lucrurile să funcționeze firesc, să se colecteze taxe și impozite pentru a susține, în continuare, inițiativa antreprenorială, învățământul, sănătatea și celelalte servicii sociale de care avem nevoie”, a declarat ministrulul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, la briefingul de presă.

Programul Start-Up Nation va fi structurat pe doi piloni: Pilonul I – „Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor” și Pilonul II – „Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă”.

Pilonul I – „Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor” dispune de un buget în valoare de 295.750.000 euro și se adresează persoanelor sub 30 de ani. Obiectivul componentei se referă la asigurarea accesului la cursuri de formare, în scopul dobândirii de competențe antreprenoriale, pentru aproximativ 25.000 de tineri. Cel puțin 10% din locuri vor fi destinate persoanelor ce aparțin minorității rome.

Pilonul II – „Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă”, cu un buget de 150.435.295 euro, vizează formarea competențelor antreprenoriale pentru un număr de 4.600 de persoane care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării. Această componentă se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani și celor care au statut de persoană inactivă (persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, șomer, șomer de lungă durată) sau de persoană dezavantajată pe piața muncii, fără limită de vârstă.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului va elabora și aproba procedura de implementare a programului.

Dana PĂUNE

Despre autor