“Ghiocelul de aur” înfloreşte anul acesta la mijlocul lui mai

Unul dintre cele mai vechi festivaluri-concurs de muzică uşoară din ţară, care a căpătat de-a lungul anilor o notorietate naţională, “Ghiocel de aur”, şi-a schimbat titulatura în “Primăvara în Teleorman”, vechea denumire fiind transferată trofeului acordat câştigătorilor.
Ediţia din acest an a concursului se va desfăşura începând cu data de 14 mai, ziua în care se face preselecţia şi care este totodată data limită până la care se pot face înscrierile. Acest moment, aşteptat cu emoţie de toţi concurenţii se va desfăşura la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman. În urma preselecţiei, concurenţii care au trecut de exigenţele juriului vor trage la sorţi ordinea de intrare în concurs. Care se va desfăşura la sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Alexandria pe 15 mai, începând de la ora 19.00.
Pe 16 mai se va desfăşura gala laureaţilor, în aer liber, în cadrul căreia se vor înmâna şi premiile acordate de organizatori.
Câştigătorului trofeului “Ghiocelul de aur” i se vor înmâna pe lângă diploma şi trofeul respectiv, suma de 2.500 lei. Premiul I va primi 1.500 lei, premiul II, 1.200 lei, iar premiul III, 1.000 lei. Pentru premiul de popularitate se vor acorda 500 lei, aceeaşi sumă acordându-se şi pentru premiul “Şerban Georgescu”. Radio România Actualităţi va acorda un premiu a cărui valoare n-a fost încă precizată.
Juriul va aprecia în primul rând calităţile vocal-interpretative, ale concurenţilor, dificultatea pieselor interpretate şi prezenţa scenică.
În seara concursului, ca şi la gala laureaţilor, spectatorii vor avea ocazia să-i vadă “la lucru” pe Mirabela şi Raoul, respectiv Anda Adam şi trupa Talisman.

Mirel MANAFU