Centenarul, pe care mâine îl vom sărbători cu sarmale, vin fiert și artificii, e un cadou făcut de istorie poporului român. Dar se știe că istoria nu este favorabilă națiilor decât dacă i se plătește un preț, iar românii au plătit cu vârf și îndesat. Cu sânge și sudoare a plătit.

Dar iată că la 100 de ani de la “marea bonificație”, istoria ne-a uitat și ceea c ear fi trebuit să fie Grădina Maicii Domnului e acum Grădina Ghetsimani, în care poporul se pregătește de răstignire cu o inconștiență vecină cu schizophrenia. S-a creat o uriașă crevasă între cei care nu-și mai ridică ochii din ecranul telefonului mobil, așteptând “mobilizarea”, și cei care nu răspund chemărilor disperate ale noilor “revoluționari” Bădiță, Bots au Dide. Și pentru ca dezastrul să fie deplin, Opoziția și Puterea se află într-un război fără sfârșit căruia îi cad victime, de-a valma, și “criptocomunștii” și “neomarxiștii”, inclusive vuvuzelele de rigoare din mass media.

Declarativ, toți vor o țară “ca afară”, darn u reușesc să se dezbare de obiceiurile “dinăuntru”. Idealizând democraţia occidentală, nimeni n-a mai avut timp să observe că, peste tot, demersul democratic e un foc de lungă durată, căruia singurul care-i supraviețuiește este “statul”, reprezentat de vremelnicii stăpâni ai “butoanelor”.

În cei aproape 30 de ani de democrație, toate partidele care contează în sondaje au trecut pe la Palatul Victoria ori și-au proțăpit reprezentanții la Palatul Cotroceni. Rezultatul? O societate dezumanizată și scindată, în care fiecare vrea să-l termine pe fiecare ce este de altă părere ori susține un alt clan mafiot.

Avem conducători irelevanți istoric, inculți, agresivi și răzbunători, așa că nu trebuie să căutăm prin tratalele de psihologie sau sociologie cauzele acestei contaminări a populației cu virușii care se dezvoltă în sordidul mediu politic. E de ajuns să ne gândim la vechiul proverb cu turcul și pistolul sau la postulatul că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită.

În aceste condiții, tabloul care ni se relevă, la 100 de ani de la Unirea cea Mare, nu trebuie să ne mai mire. Deși poate că meritam mai mult decât o adunătură de incompetenți în Parlament, mai mult decât o ceată de haiduci la Guvern și ceva mai mult decât sărăcia generalizată și dezbinarea sinucigașă. Poate că mâine ne va da Dumnezeu mintea românului cea de pe urmă și vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire uniți în cuget și-n simțiri. Și ne vom ruga ca în viitorul secol să avem conducători ca cei de acum un veac și același spirit de solidaritate și avânt patriotic al poporenilor din acele vremuri. Așa să ne ajute Dumnezeu!

La mulți ani, România!

C.R.