Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara
Fost deputat PSD atacă PNL

Fostul deputat social democrat de Teleorman, Petre Cioabă, ajuns parlamentar de pe lista supleanților, după ce Liviu Dragnea a intrat la închisoare, își contrazice astăzi șefii de partid. Astfel, de curând prim vicepreședintele PSD Sorin Grindeanua anunțat că Partidul Social Democrat va introduce o moțiune de cenzură împotriva Coaliției de guvernare PNL, USR PLUS, UDMR, după data Congresului liberalilor, respectiv după 25 septembrie. Petre Cioabă îl contrazice pe acesta și susține că social democrații vor introduce moțiunea de cenzură în prima săptămânăa sesiunii parlamentare. De altfel, Cioabă mai susține că a fost prea mult amânată această moțiune de cenzură, iar în momentul de față, după cum susține acesta, guvernanții sunt incapabili de a gestiona problemele țării și nu are niciun rost prelungirea agoniei liberale.

Petre Cioabă amintește și de faptul că alocațiile copiilor, salariile bugetarilor, pensiile, toate au fost înghețate pe motiv că, ori nu sunt bani, ori nu este momentul, ori vor fi amânate pentru 2022, ori cum ar spune Cioabă, sine die. În același timp însă prețurile explodează. Prețurile la carburanți, care cresc în ritm alarmant, atrag după sine creșterea tuturor prețurilor, de la alimente la chirii, la energie electrică, la gaze. Unde se va ajunge, nu se știe, spune Petre Cioabă.

În altă ordine de idei, fostul deputat social democrat, Petre Cioabă declară că România va trimite în Afganistan un detașament de 200 de oameni, militari care vor participa, atât la evacuarea cetățenilor români și străini, care mai sunt în Afganistan, cât și la restabilirea ordinii în acest teritoriu. Faptul că România se implică alături de țările NATO și de Statele Unite ale Americii în lupta cu terorismul din Afganistan este de bun augur. Ceea ce nu vorbește Petre Cioabă este faptul că talibanii afgani se pot răzbuna și declanșa acte teroriste impotriva țărilor care au luptat în Afganistan impotriva lor. În preajma lui 11 septembrie este posibil ca talibanii afgani să rememoreze atacurile de la 11 septembrie din Statele Unite, demolarea turnurilor gemene, iar lucrul acesta se poate întâmpla oriunde în lume, inclusiv în România.

Ioan DUMITRESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!