Foc, accidente și salvări: bilanțul intens al pompierilor teleormăneni
În ultimele 72 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au fost solicitați să intervină în nu mai
puțin de 76 de misiuni, desfășurate pe întreg teritoriul județului. Acestea au cuprins intervenții pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, salvarea de animale și sprijinirea comunităților afectate de fenomenele meteorologice periculoase.
Intervenții pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor
Dintre misiunile desfășurate
38 au fost asigurate de echipajele SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportarea la spital a persoanelor aflate în stare gravă;
22 au vizat stingerea incendiilor, dintre care 21 au fost arderi necontrolate de vegetație uscată, miriști, culturi agricole și resturi menajere;
1 incendiu s-a produs la un depozit de furaje, unde au ars mai mulți baloți de lucernă.
Pompierii au intervenit, de asemenea, la:
4 accidente rutiere, produse în localitățile Guruieni, Nanov, Slăvești și Drăgănești Vlașca, în urma cărora două victime au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital;
12 misiuni pentru înlăturarea efectelor negative ale vântului puternic din seara zilei de vineri, când mai mulți copaci au fost doborâți peste drumuri, autoturisme și rețele electrice;
1 intervenție pentru transportul unei persoane supraponderale, în sprijinul echipajului SAJ Teleorman;
1 misiune de salvare a unui câine dintr-un mediu periculos, în localitatea Gălăteni
Focare multiple de vegetație uscată: 11 incendii într-o singură zi
Din cele 21 de incendii de vegetație uscată, 11 s-au produs în decursul unei singure zile, punând în pericol locuințe, gospodării, culturi agricole și zone împădurite. Printre cele mai solicitante intervenții s-au numărat:
Brânceni – Pompierii din Alexandria, sprijiniți de autoritățile locale și cetățeni, au luptat aproape trei ore cu un incendiu care a cuprins circa 1500 mp de vegetație uscată, mai mulți copaci și lăstăriș. Vântul puternic și accesul dificil au complicat intervenția.
Satul Comoara (Drăgănești Vlașca) – Flăcările, pornite de pe o miriște, s-au extins periculos spre pădure. Datorită intervenției rapide a pompierilor din Drăgănești Vlașca, incendiul a fost stins înainte de a produce pagube semnificative. Au ars 1 hectar de miriște și 0,5 hectare de litieră forestieră.
Crevenicu – Pompierii din Videle au acționat cu două autospeciale pe o suprafață de aproximativ 5 hectare, unde incendiul amenința să se extindă spre gospodării. Intervenția a durat aproape trei ore, cauza probabilă fiind folosirea intenționată a unei surse de aprindere.
Apel la responsabilitate și respectarea legii
Având în vedere frecvența și gravitatea incendiilor de vegetație, ISU Teleorman face apel la cetățeni și autoritățile locale să dea dovadă de responsabilitate, să ia măsuri preventive și să evite aprinderea vegetației uscate, o acțiune interzisă prin lege.
Conform art. 94, alin. (1), lit. n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, arderea miriștilor, litierelor, vegetației ierboase sau a resturilor vegetale este strict interzisă, sancționându-se cu:
Amenzi între 7.500 – 15.000 lei pentru persoane fizice;
Amenzi între 50.000 – 100.000 lei pentru persoane juridice.
Pentru terenurile aflate în arii protejate sau supuse refacerii ecologice, aceste fapte pot constitui infracțiuni, pedepsite cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă penală, dacă au pus în pericol viața sau sănătatea oamenilor, animalelor ori a mediului înconjurător.
Recomandări ale ISU Teleorman:
Nu aprindeți vegetația uscată, miriștile sau resturile menajere;
Realizați fâșii arate în apropierea drumurilor și gospodăriilor;
Anunțați imediat orice început de incendiu la 112;
Cooperați cu autoritățile și serviciile voluntare pentru prevenirea și stingerea incendiilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman rămâne în permanență pregătit pentru protejarea vieții, bunurilor și mediului înconjurător, acționând prompt în sprijinul cetățenilor din județ.
Mircea OLTEANU