Florina Urdoi a fost aleasă preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale din Teleorman

Comitetul de Coordonare Județean al OFL s-a întrunit duminică, 10 Decembrie 2017, pentru alegerea noului Birou Politic al Organizației de Femei a PNL Teleorman.

La Conferinţa Judeţeană, alături de 140 de delegaţi din organizaţiile locale, au fost prezenţi deputatul Florica Cherecheş, Lidia Constantinescu, preşedinte OFL Bucureşti, Ramona Bălăşcuţă, preşedinte OFL Ilfov, Daniela Nicolescu, secretar general OFL şi Adriana Georgescu, secretar executiv OFL. Din partea PNL Teleorman au participat senatorul Eugen Pîrvulescu, prim- vicepreşedintele Tiberiu Neamu şi consilierii judeţeni Raluca Fedeleş şi Maria Stoian.

În deschiderea evenimentului, preşedintele interimar Florina Urdoi a prezentat raportul de activitate şi proiectele în care Organizaţia Femeilor Liberale Teleorman a fost implicată şi a mulţumit echipei din care a făcut parte.

Aprecieri au venit şi din partea deputatului Florica Cherecheş care a declarat că “Noi, femeile, intrăm în politică cu scopul de a construi un viitor mai bun pentru copiii şi nepoţii noştri. Dumnezeu ne-a înzestrat cu o capacitate extraordinară pentru a putea face mai multe lucruri în acelaşi timp. În fiecare femeie există un potential extraordinar, o putere pe care o avem, de a schimba lucrurile în jurul nostru, deoarece nu ne place şi vrem să facem mai mult. În Teleorman există o organizaţie puternică, o conducere care vă reprezintă extraordinar de bine. Sunt absolut convinsă de faptul că, datorită implicării dumneavoastră, judeţul Teleorman va avea un viitor frumos”.

La rândul său, senatorul Eugen Pîrvulescu, președintele PNL Teleorman, le-a asigurat pe femeile liberale de toată susţinerea sa, precizând: “Astăzi, suntem la un nou început pentru Organizaţia de Femei Liberale Teleorman. Aş vrea să mulţumesc tuturor doamnelor şi domnişoarelor ce au fost implicate în activitatea partidului. Dacă acum sunt senator, este şi datorită efortului dumneavoastră, drept pentru care vă multumesc. Viitorul PNL se află în această sală. Aveţi nevoie de curaj, de determinare, de afirmare în politică. De astăzi, aveţi un preşedinte care vă sprijină. În PNL nicio femeie nu va fi mai prejos decât un bărbat. În viitorul apropiat, vom promova cât mai multe femei liberale, deoarece meritaţi un loc în fruntea administraţiei acestui judeţ”.

După discursurile liderilor liberali, a urmat procedura de vot. Cu unanimitate de voturi, preşedinte al OFL Teleorman, pentru următorii patru ani, a fost aleasă Florina Urdoi. Alina Popa şi Dorina Ghenu vor ocupa funcţiile de prim-vicepreşedinţi, iar în noua structură de conducere au fost desemnaţi 10 vicepreşedinţi şi 12 secretari generali executivi.

B.P.

Despre autor