Flori de lumină

Sub flori de cireș, tăcerea se frânge,

Iar aerul poartă parfum de iubire,

În ochii tăi calzi, o clipă se plânge,

Ca ploaia ce cade ușor, fără știre.

Tu zâmbești printre ramuri, ușor,

Iar timpul se oprește, timid, să te vadă,

În mine se naște un dor fără zbor,

Ce tremură în suflet ca frunza pe stradă.

Privirea ta curge, luminoasă și lin,

Peste chipul ce îți caută taina tăcută,

Și în clipa aceea, tot cerul senin

Se face iubire, adâncă, pierdută.

Sub flori de lumină, rămânem mereu,

Ca două tăceri ce se țin de mână,

Și în lumea ce trece, iubito,

Eu te simt ca o floare ce nu se amână.

Lumina unei lacrimi

O lacrimă cade, tăcută, pe față,

Și în ochii tăi verzi se adună tăcere,

Ca ploaia ce în suflet nu vrea să se înghețe,

Ci curge încet, ca o veche durere.

Lumina te învăluie, palidă, blând,

Iar gândul se pierde în umbrele serii,

În tine se naște un dor fără rând,

Ce tremură în aer ca frunza durerii.

Pe umeri se așază un timp obosit,

Iar vocea iubirii se stinge în tăcere,

Și tot ce-ai simțit rămâne zidit

În clipa ce moare sub propria-i vrere.

Dar lacrima ta e un semn de lumină,

Un strop de iubire ce nu se destramă,

Și în noaptea ce vine, tăcută, străină,

Rămâne doar dorul și inima ta mană.

Mihail TĂNASE

Despre autor