Flăcări mocnite
Prin noaptea ce poartă ploi, mă pierd în gânduri și amintiri. „Îmbracă-mă în ruginiul toamnei, lasă-mă să simt căldura frunzelor căzute și să aud șoaptele vântului”, spuneam recent într-o poezie.
În mine ard tăceri, tăceri ce poartă greutatea cuvintelor nerostite și a sentimentelor ascunse. Aceste tăceri sunt ca niște flăcări mocnite, arzând încet în adâncul sufletului. În mine ard zboruri desculțe, vise fragile ce se înalță spre cerul nopții, căutând libertatea și împlinirea.
Până mă citesc diminețile, rămân prizonier al acestor gânduri și emoții. Diminețile, cu lumina lor blândă, aduc o nouă speranță, o nouă șansă de a găsi pacea și liniștea interioară.
Prin noaptea ce poartă ploi și prin zilele ce urmează, învăț să accept și să iubesc toate aspectele vieții, găsind în ele o sursă nesfârșită de inspirație și înțelepciune.
Mihail TĂNASE
Despre autor
