Finalizarea proiectului „Reabilitare DJ 503, Drăgăneşti Vlaşca (DE 70)- lim. Jud. Dâmboviţa, km 38+838-87+313 (L=48,475 km)”
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc conferința de finalizare a proiectului „Reabilitare DJ 503, Drăgăneşti Vlaşca (DE 70)- lim. Jud. Dâmboviţa, km 38+838-87+313 (L=48,475 km)”.
Proiectul a fost co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020, implementarea acestuia îmbunătățind condițiile de circulație și
fluența traficului.
Implementarea acestui proiect are o influență benefică asupra zonei prin sporirea capacității de circulație, realizarea unui confort sporit pentru participanții la trafic, reducerea numărului de accidente, reducerea semnificativă a poluării mediului și a zgomotului, sporirea vitezei de parcurs a transportului de mărfuri și călători.
Localitățile beneficiare sunt: Drăgănești Vlașca, Botoroaga, Moșteni, Videle, Blejești, Purani, Siliștea și Poeni.
Rezultatele proiectului sunt următoarele: 48,475 km de drum județean reabilitați; 21 de podețe reabilitate; 20 de podețe existente înlocuite; 268 drumuri laterale amenajate pe o lungime de 7 m față de axul drumului județean; 2307 de accese la proprietăți amenajate; trecerile la nivel peste calea ferată cu Linia CF 903 Videle-Giurgiu simplă neelictrificată, din localitatea Târnava și localitatea Videle amenajate cu soluții moderne; 34 stații de transport public și parcările existente reabilitate; amenajare lucrări de scurgere a apelor; 1751 mp trotuare reabilitate; 3 poduri reabilitate; 3 categorii de elemente suplimentare destinate siguranței circulației reabilitate (montare parapeți de siguranță, amenajarea corespunzătoare a intersecțiilor cu drumurile clasificate și neclasificate, realizare semnalizare verticală și orizontală).
Data de finalizare a proiectului era decembrie 2025, acesta fiind terminat cu aproape două luni mai devreme.
Bugetul total a fost de 9.506.266,79 euro, din care 7.685.890,50 din bugetul UE, 1.175.489,13 din bugetul național și 644.887,16 euro din bugetul beneficiarului.
Cornelia RĂDULESCU