Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, a organizat miercuri, 18 septembrie 2024, începând cu ora 10.00, a doua proiecție a filmului documentar „Expirat”, în cadrul proiectului „Documentare la bibliotecă educație media prin film documentar”, desfășurat în parteneriat cu Asociația One World Romania și centrul de resurse și educație media Mediawise Society.

Tema filmului ales este una de actualitate în toată lumea, cea a risipei alimentare.

Pornind de la importanța acesteia și, mai ales, pentru a trage un semnal de alarmă în acest sens, Organizația Națiunilor Unite a desemnat data de 29 septembrie drept Ziua internațională de conștientizare a risipei alimentare, iar la nivel național, în data de 16 octombrie, este celebrată anual Ziua Națională a Alimentației și a Combaterii Risipei Alimentare.

Participanți la proiecția de film au fot elevii claselor a X-a G și a XI-a G de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Alexandria, coordonați de profesoarele Violeta Moț și Simona Medințu, care au ales Biblioteca Județeană pentru a desfășura o activitate în cadrul programului educațional Școala altfel.

Cornelia RĂDULESCU

Despre autor