Festivitatea de premiere a Concursului județean de creație literară „Copiii noștri talentați”
Vineri, 5 decembrie 2025, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman a avut loc festivitatea de premiere a Concursului județean de creație literară „Copiii noștri talentați”, ediția a XXIV-a.
Concursul, devenit o tradiție în rândul elevilor pasionați de literatură, urmărește descoperirea și încurajarea tinerelor talente din județul Teleorman.
La ediția din acest an au participat elevi din 13 unități de învăță
mânt din județ, fiind jurizate 133 de lucrări, dintre care 95 de poezie și 38 de proză scurtă, înscrise la categoriile clasele III–IV, V–VI și VII–VIII.
În urma procesului de evaluare, au fost selectate și premiate 56 de lucrări care s-au remarcat prin originalitate și sensibilitate artistică, juriul fiind alcătuit din cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, care au evaluat textele cu profesionalism și obiectivitate, acordând o atenție deosebită creativității, structurii compoziționale, vocabularului și mesajului transmis.
Câștigătorii acestei ediții sunt:
-Pentru “Cea mai bună lucrare de poezie”- Argatu Ana, Școala Gimnazială nr. 1 Videle;
-Pentru “Cea mai bună lucrare de proză”- Badea Maria Mihaela, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria;
Secțiunea POEZIE, clasele III–IV:
Premiul I a fost obținut de Rizea Rebeca, Premiul II, Țucmeanu Alexei, iar Premiul III a fost acordat elevei Conu-Mic Adriana Georgiana, toți de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria.
Mențiuni au primit: Jacola Lucian, Carabet David, Paraschiv Ines, Zorilă Sara Maria și Necula Antonia, toți de la Școala Gimnazială nr. 2 Videle; Nițu Antonia Maria, de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria și Goaie Jasmina Ștefania, de la Școala Gimnazială „Grigore D. Ghica” Peretu.
Secțiunea PROZĂ, clasele III–IV:
Premiul I a fost obținut de Neață Maria, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria, Premiul II, Mohsin Aisha Maya, de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria, iar Premiul III, Dragu Adelina Marina, Școala Gimnazială „Grigore D. Ghica” Peretu.
Mențiuni au primit: Buligan Aida Ana Maria și Lile Maya Andreea, de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Alexandria; Bleau Andreea Elena și Bratu David, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roșiorii de Vede; Nedelcu Ayana și Popescu Ema, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alexandria.
Secțiunea POEZIE, clasele V–VI:
Premiul I: Manda Nicolas Gabriel, Școala Gimnazială Viișoara.
Premiul II: Micu Sara Ioana, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria.
Premiul III: Popescu Denisa Gabriela, Școala Gimnazială Viișoara.
Mențiuni au fost acordate elevilor: Voinea Ștefania, Zorilă Sofia Gabriela, Școala Gimnazială nr. 2 Videle; Văituș Iulia, Școala Gimnazială Conțești; Mihai Andreea Anais, Țuia Teodora Maria, Nistor Alexandru, Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” Roșiorii de Vede; Șeicaru Maria Teodora, Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria.
Secțiunea PROZĂ, clasele V–VI:
Premiul I: Gonț David Cătălin, Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria,
Premiul II: Lătărețu Eduard, Școala Gimnazială „Grigore D. Ghica” Peretu, Premiul III, Țăranu Ianis Andrei, Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria.
Mențiuni: Decianu Irinuca și Burtea David, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria; Nituica Tania Mihaela, Badea Gabriel Daniel, Birjaru Izabela, Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” Roșiorii de Vede; Niculescu Alexia, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Roșiorii de Vede; Manea David, Școala Gimnazială Conțești.
Secțiunea POEZIE, clasele VII–VIII:
Premiul I: Nevodaru Maria, Școala Gimnazială Conțești, Premiul II: Niculescu Elena, Școala Gimnazială nr. 2 Videle, Premiul III: Voicu Hristina Maria, Școala Gimnazială nr. 2 Videle.
Mențiuni: Apostol Maria, Școala Gimnazială Mârzănești; Nicolaie Bianca Mihaela, Diniță Antonia Gabriela, Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” Roșiorii de Vede; Spătaru Diana Alexia, Școala Gimnazială Viișoara; Jacola Emma, Școala Gimnazială nr. 2 Videle; Bunescu Maria și Sîrbu Eva Maria, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria.
Secțiunea PROZĂ, clasele VII–VIII:
Premiul I: Necșuțu Maya Alexia, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria, Premiul II: Răduț Alexia, Școala Gimnazială Mârzănești, Premiul III: Deaconu Cristian Mario, Școala Gimnazială „Zaharia Stancu” Roșiorii de Vede.
Mențiuni: Fieraru Cătălin Gabriel, Școala Gimnazială nr. 2 Orbeasca de Jos; Sorică Antonia, Școala Gimnazială nr. 2 Videle.
Felicitări tuturor!
Cornelia RĂDULESCU