Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Fermierii pot accesa zeci de scheme de sprijin prin APIA în 2026

Fermierii pot beneficia și în anul 2026 de sprijin financiar prin mai multe scheme gestionate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în cadrul Planului Național Strategic 2023-2027. Finanțarea provine din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și din bugetul național.

Printre principalele forme de sprijin se numără plățile directe decuplate, precum sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), sprijinul redistributiv pentru fermele mici și medii (CRISS) și sprijinul complementar pentru tinerii fermieri.

Fermierii pot accesa și ecoscheme pentru protecția mediului și bunăstarea animalelor. În sectorul vegetal sunt susținute practici precum agricultura prietenoasă cu mediul, înierbarea intervalelor dintre rânduri în plantațiile pomicole și viticole sau menținerea zonelor neproductive pe terenurile arabile. În sectorul zootehnic sunt prevăzute scheme pentru creșterea bunăstării vacilor de lapte, a tineretului bovin la îngrășat și pentru pășunatul extensiv al bovinelor.

De asemenea, APIA gestionează sprijinul cuplat pentru venit, acordat pentru anumite culturi și specii de animale. În sectorul vegetal sunt sprijinite culturi precum soia, lucerna, leguminoasele pentru industrializare, cânepa, orezul, sfecla de zahăr, hameiul, legumele cultivate în câmp sau în sere și solarii, precum și producerea de sămânță pentru plante furajere. În sectorul zootehnic, sprijinul vizează vacile de lapte, bovinele pentru carne, bivolițele de lapte, ovinele și caprinele, dar și viermii de mătase.

Fermierii pot beneficia și de ajutoare naționale tranzitorii, acordate din bugetul de stat pentru culturi în teren arabil, in și cânepă pentru fibră, tutun, hamei și sfeclă de zahăr, precum și pentru sectorul zootehnic – lapte de vacă, carne de vită și ovine sau caprine femele.

Totodată, continuă programele de agro-mediu și climă, agricultura ecologică și sprijinul pentru zonele afectate de constrângeri naturale. În cadrul acestor intervenții sunt finanțate, printre altele, pajiști cu înaltă valoare naturală, culturi verzi, refugii ecologice pentru păsări, conversia la agricultură ecologică sau menținerea certificării ecologice.

Reprezentanții APIA precizează că unele programe permit deschiderea de angajamente noi, în timp ce altele continuă angajamentele deja asumate în anii anteriori, pe o perioadă de până la cinci ani.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!