Fermierii care pregătesc ucenici primesc subvenție de la stat!
În același timp, firmele din agricultură care angajează stagiari din rândul absovenților de învățământ superior beneficiază lunar, pentru fiecare angajat, de o subvenție în valoare de 300 euro, respectiv 1.350 lei.
În luna iulie 2017, a intrat în vigoare Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior. Noua lege vine în sprijinul fermierilor care întâmpină probleme în ceea ce privește asigurarea forței de muncă, în special de persoane calificate în meserii cum sunt cele de mecanizator, mecanic utilaje agricole, sudor, lucrător în producția vegetală, legumicultor, crescător de animale etc. În baza acestei legi, angajatorii din agricultură care încheie contracte de ucenicie primesc pentru fiecare ucenic o subvenție de la stat, prin intermediul Agenției Județene de Ocupare a Fortei de Muncă. Este vorba de o subvenție în valoare de 250 de euro pe lună, acordată angajatorului – persoană fizică sau juridică – care angajează ucenici pe baza contratului de ucenicie.
Suma de 250 de euro, echivalentul a 1.125 de lei, se acordă pe toată perioada derulării contractului de ucenicie, pentru cel putin 12 luni sau cel mult 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare. Ca să obțină banii de la stat, pentru fiecare ucenic cu care are un contract, angajatorul trebuie să încheie o convenție cu AJOFM în termen de 30 de zile lucrătoare de la data expirării perioadei de probă cuprinse în contractul de ucenicie. Subvenția poate fi încasată lunar numai dacă există documente justificative, ce trebuiesc depuse în fiecare lună de către angajator.
Conform aceleași legi, agricultorii persoane juridice care hotărăsc să angaje stagiari din rândul absolvenților de învățământ superior vor primi o subvenție de 300 de euro, respectiv 1.350 lei net pe lună, pentru fiecare specialist angajat. Contractele de angajare pentru această categorie de personal sunt cunoscute și sub denumirea de contract de stagiu pentru absolvenții de învățământ superior. Suma se acordă pe perioada derularii contractului de stagiu, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, alocate cu această destinație.
George ZAVERA