Expoziție dedicată primăverii
Cu ocazia venirii primăverii, Serviciul pentru Cultură, Educație, Creație și Sport Roșiorii de Vede a pus la dispoziția instituțiilor de învățământ din municipiu sala de evenimente a Casei de Cultură, oferind elevilor un spațiu generos pentru a-și expune creațiile realizate în cadrul diverselor ateliere organizate de cadrele didactice.
Copiii au confecționat mărțișoare handmade, fiecare după îndemânare și talent, pe care le-au expus într-o expoziție deschisă colegilor, profesorilor și părinților, dar și publicului larg.
Acest demers este doar o modalitate de a celebra venirea primăverii și un prilej de a păstra și transmite mai departe un simbol tradițional românesc.
Mărțișoarele au fost realizate de elevi din diverse materiale- hârtie, lemn, mărgele sau textile- punându-și creativitatea la încercare. Unele dintre creații au respectat modelele tradiționale, în timp ce altele au adus un suflu modern acestui simbol al primăverii. Fiecare mărțișor a fost însoțit de un mesaj personalizat, adăugând un plus de emoție și autenticitate fiecărei creații.
Profesorii coordonatori au susținut inițiativa, explicându-le copiilor semnificația mărțișorului și importanța păstrării tradițiilor. Prin îndrumarea acestora, elevii au înțeles că mărțișorul nu este doar un obiect decorativ, ci un simbol al speranței, al renașterii și al legăturilor umane.
Au expus: Grădinița cu program prelungit nr. 1, Grădinița nr. 2, Grădinița nr. 5, Grădinița nr. 7, Școala Gimnazială „Alexandru Depărățeanu”, Școala Gimnazială „Zaharia Stancu”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Roșiori de Vede, Colegiul Național „Anastasescu” și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”.
Expoziția a fost primită cu entuziasm de publicul vizitator, iar aprecierea acestuia a fost o motivație în plus pentru copii să continue tradiția.
Prin acest proiect, copiii au readus în actualitate o tradiție veche și au demonstrat că valorile culturale pot fi integrate armonios în viața de zi cu zi.
Cornelia RĂDULESCU