Expoziția temporară „Colecții și colecționari”, ediția a XIV-a
Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, ne invită vineri, 26 septembrie 2025, la ora 11.00, la deschiderea expoziției temporare „Colecții și colecționari”, în cadrul proiectului expozițional anual „Octombrie, Luna Colecționarului”, desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2012.
La expoziția din acest an, ajunsă la a XIV-a ediție, participă 30 expozanți cu diferite profesii și vârste din județele Teleorman (municipiile Alexandria și Roșiorii de Vede și comunele Izvoarele, Nanov și Ștorobăneasa), din județul Olt (comuna Giuvărăști), din jud. Vrancea (comuna Soveja) și din municipiul București.
Vor fi etalate colecții variate de medalistică, numismatică, cartofilie, filatelie, machete de elicoptere, păpuși, cărți de joc, stilouri, măști populare, costume naționale, obiecte de lemn, cutii de chibrituri etc.
Este îmbucurător faptul că și la această ediție sunt participanți de vârstă școlară și chiar preșcolară, dar și alți nouă expozanți prezenți pentru prima dată în cadrul acestui proiect.
Muzeografii teleormăneni sperăm ca luna octombrie să fie și în acest an, cu ajutorul colecționarilor, luna în care publicul vizitator al Muzeului Județean Teleorman va cunoaște preocupările acestora, prin intermediul exponatelor prezentate.
Expoziția va rămâne la deschisă până la data de 26 octombrie 2025, iar vizitarea ei se va putea face de marți până duminică, între orele 9.00-17.00.
În plus, 11 octombrie 2025, între orele 10.00 și 14.00, muzeografii intenționează să organizeze în curtea Muzeului Județean Teleorman o nouă ediție a „Târgului Colecționarilor”.
Cornelia RĂDULESCU