Explozie, urmată de incendiu, la o locuință din Zimnicea
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea au fost solicitați, pe numărul unic de urgență 112, marți, 14 noiembrie, la ora 13:00, să intervină pentru stingerea unui incendiu declanșat la o locuință din orașul Zimnicea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, Gelu Dragomir, inițial a explodat o butelie, după care s-a declanșat incendiul. În urma evenimentului a avut de suferit proprietara, o femeie în vârstă de 55 de ani. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD prezent la fața locului, după care a fost transportată la spital pentru investigații medicale. Se pare că după ce a primit ajutorul medicilor, femeia a refuzat internarea.
Pompierii militari s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stins cu apă și spumă. Datorită intervenției rapide a pompierilor militari, pagubele materiale au fost destul de mici, de aproximativ 2000 de lei, în timp ce valoarea bunurilor salvate a fost apreciată la 20000 de lei.
Cauza producerii evenimentului: acumulări de gaze.
M. MEILĂ