Evenimentul „Eroii. Mucenicii. Mărturisitorii”

Serviciul pentru Cultură, Educație, Creație și Sport Roșiorii de Vede, în colaborare cu Episcopia Alexandriei și Teleormanului și Protoieria Roșiori de Vede, a celebrat Anul Omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul Comemorativ al Duhovnicilor și Mărturisitorilor Ortodocși Români din secolul XX prin evenimentul „Eroii. Mucenicii. Mărturisitorii”, organizat la Casa de Cultură, manifestare dedicată victimelor din temnițele comuniste.

La eveniment au participat preoți ai Protoieriei Roșiori, oameni de cultură, scriitori, profesori, medici și elevi.

În liniștea de dinaintea primului cuvânt, parcă de nicăieri, s-a auzit toaca. Andreea Băltoiu fiind cea care a însuflețit-o, mărturisind că a învățat singură și că își dorește să își perfecționeze stilul.

„Iubite-voi, Doamne”, imnul iubirii, a fost interpretat de preoții Nicolae Sin, Cristian Nicodin și Emil Cristea, prin glasul lor auzindu-se vocile sutelor de mii de creștini prigoniți doar pentru că îl mărturiseau pe Hristos.

Cuvântul de început l-a avut preotul Paul Ciocan, secretar al Protoieriei Roșiori, care a ținut să accentueze faptul că avem mulți mărturisitori despre care nici nu se știe. Biserica Ortodoxă Română a fost greu încercată de-a lungul anilor, dar aceste prigoniri nu au făcut decât să întărească și mai mult credința în Hristos a neamului românesc. Părintele a subliniat faptul că „mărturisitori ai închisorilor comuniste” se referă la persoanele care au fost închise și torturate în timpul regimului comunist din România, în special în perioada 1948-1964 și care au rămas credincioase credinței lor, suportând suferința fără a renunța la valorile lor. Acești oameni sunt considerați adesea sfinți sau martiri ai închisorilor, datorită mărturiei lor de credință în condiții extrem de dificile”.

S-a vorbit despre întemniţările în condiţii inumane, despre deportările în Siberia, domiciliile forțate în Bărăgan, reeducările tinerilor închişi la Piteşti, Gherla, Aiud şi alte locuri. S-a amintit de torturile prin foame, bătăi, frig, demascări fictive.

Florica (Coca) Dună, fiica lui Nicolae Melenco, a povestit despre anii de detenție ai tatălui său, despre drama familială de după arestare, despre destinele frânte la mijlocul vieții. Din sentința de 12 ani, Nicolae Melenco a executat 7 ani, perioadă presărată cu bătăi crunte, înfometare, muncă fizică până la epuizare. A revenit acasă un alt om…

În România comunistă au existat aproximativ 72 de lagăre, în care deținuții erau forțați să muncească și 44 de penitenciare. Dintre acestea, cele mai importante erau cele de la Gherla, Aiud, Pitești și Târgu-Ocna. Dar au mai fost și la Periprava, Suceava, Vaslui, Sighet, Brașov, Jilava, Baia Sprie, Râmnicu Sărat, București, Făgăraș.

Prin aceste închisori, au fost și roșioreni, despre care a amintit prof. Argentin Porumbeanu, istoric și publicist, care a lansat provocarea de a se scrie o carte despre acești oameni ai locului, despre care nu se știe cât au pătimit.

„Balada lui Brâncoveanu” a încheiat întâlnirea. În interpretarea lui Andrei Ioan Gheorghe, un tânăr cu voce de tenor și suflet de serafim, și a talentatei Monica Tuinete, referent la Casa de Cultură, balada a răsunat în sala mare a Casei de Cultură, lăsând în urma-i gândul că adevărul va birui întotdeauna, indiferent de timp, spațiu, oameni.

Cornelia RĂDULESCU