Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Eveniment dedicat educației ecologice și conștientizării importanței protejării mediului înconjurător

La Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Roșiori de Vede, în colaborare cu Asociația Învățătorilor Teleormăneni, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Simpozionului – Expoziție „Protejarea mediului – o urgență planetară”, un eveniment dedicat educației ecologice și conștientizării importanței protejării mediului înconjurător.

Manifestarea a reunit cadre didactice, elevi, reprezentanți ai instituțiilor partenere, organizații neguvernamentale și invitați, într-un dialog despre provocările actuale ale mediului și despre necesitatea formării unei atitudini responsabile față de natură.

Evenimentul a oferit participanților prilejul de a prezenta lucrări, proiecte și exemple de bune practici în domeniul protecției mediului. Expoziția realizată de elevi a evidențiat creativitatea acestora, dar și preocuparea pentru viitorul planetei și pentru adoptarea unui comportament ecologic responsabil.

În cadrul simpozionului, organizatorii au mulțumit pentru prezență și sprijin doamnei Laura Simion, director al Direcției Județene de Mediu Teleorman, precum și partenerilor educaționali și ONG-urilor implicate în proiect.

Materialele prezentate vor fi publicate într-o revistă online, disponibilă pe site-ul Asociației Învățătorilor Teleormăneni, contribuind astfel la promovarea educației ecologice și a exemplelor de bună practică în rândul cadrelor didactice și elevilor.

Totodată, a fost anunțată lansarea oficială a site-ului www.aitr.ro, un nou instrument de comunicare și informare pentru comunitatea educațională.

Evenimentul s-a încheiat cu mesaje de apreciere adresate tuturor participanților pentru implicare, creativitate și responsabilitate, subliniindu-se importanța educației ecologice în formarea noilor generații.

Adriana VENE

Despre autor

Click to listen highlighted text!