Europe Direct Teleorman, Școala de vară: Atelierul de lucru „Sunt mic, dar îmi cunosc drepturile”
La sediul Europe Direct Teleorman, în Sala de conferințe a DCECS Roșiorii de Vede, a avut loc, așa cum de altfel am și anunțat, Atelierul de lucru „Sunt mic, dar îmi cunosc drepturile”.
Este vorba despre unul dintre cele patru ateliere care s-au desfășurat în cadrul Școlii de vară a ED Teleorman, în prima jumătate a lunii august.
La acest atelier au participat 16 cursanți, care au aflat despre drepturile copiilor și despre reglementate la nivel național și european.
Cursanții au interacționat cu Marinela Rușanu și Aurelia Bărbuț, cele două coordonatoare ale atelierului, adresându-i întrebări Monicăi Pîrva, jurist în cadrul Primăriei Roșiorii de Vede și invitat al acestui atelier.
La Școala de vară a fost prezent și primarul municipiului Roșiorii de Vede, Valerică Gheorghe Cîrciumaru, care i-a încurajat pe cursanți să-și urmeze visurile și să nu se dea bătuți de greutățile pe care le vor întâmpina.
A fost accesată platforma Conferinței privind viitorul Europei, fiecare participant având posibilitatea să-și facă simțită prezența.
Cornelia RĂDULESCU