Welcome to Ziarul Mara   Click to listen highlighted text! Welcome to Ziarul Mara

Singurul senator liberal de Teleorman, Eugen Pîrvulescu, președintele Organizației Județene Teleorman a PNL, a ajuns să fie anchetat de Direcția Națională Anticorupție. Eugen Pîrvulescu a fost plasat, joi 22 iulie 2021, sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Procurorii spun că în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflatla guvernare pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct, cât și prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze și să-i remită, seturilede subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante deasistent medical și șofer autosanitară II.

De asemenea, le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).

În perioada în care se află sub control judiciar, senatorul liberal trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu meargă la sediul Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.Liberali marcanți din Organizația Județeană PNL Teleorman susțin că, dacă Eugen Pîrvulescu a greșit, trebuie să suporte consecințele.

Este rușinos pentru urmașii Brătienilor, mai spun aceștia, ca un liberal să facă astfel de lucruri. Ce se va întâmpla cu Eugen Pîrvulescu după aceasta, rămâne de văzut. Oricum căderea bruscă a lui Eugen Pîrvulescu, președinte al Organizației Județene PNL Teleorman,cu aproape două luni înainte de Congresul PNL, nu este de bun augur pentru liberali.

IOAN DUMITRESCU

Despre autor

Click to listen highlighted text!