Eu te iubeam în tăcere

Eu te iubeam în tăcere, cu o putere pe care cuvintele nu o puteau cuprinde. Sentimentele mele erau profunde, însă scaunul cu rotile mă ținea captiv, limitându-mi mișcările și speranțele de a-ți arăta iubirea așa cum meritai. Încercam să-ți spun totul prin priviri, prin zâmbete și prin gesturi mici. Îmi doream să-ți dăruiesc luna și stelele, să-ți aștern cerul la picioare și să-ți arăt că pentru mine, tu ești universul. Momentele petrecute împreună erau o binecuvântare, iar inima mea bătea mai tare de fiecare dată când mă priveai. Îmi era teamă să-ți spun ce simt, să nu te împovărez cu greutățile mele, să nu-ți umbrească fericirea.

Dragostea mea era sinceră și fără limite. Mi-aș fi dorit să pot să alerg spre tine, să te iau în brațe și să-ți șoptesc cât de mult te iubesc. În schimb, mă bazam pe cuvinte nerostite și pe priviri lungi, în speranța că vei înțelege ceea ce nu puteam exprima direct.

Dragostea mea pentru tine era ca un foc mocnit, arzând constant în inimă. Fără să știi de multe ori aș fi înnoptat în geana ta, să-ți fiu alături în fiecare clipă, să-ți mângâi sufletul și să te cuprind în versuri.

Îți spuneam totul

prin gesturi mici,

prin felul în care

îți urmăream umbra

pe pereți, prin dorința

de a-ți dărui luna, stelele,

cerul întreg,

ca să înțelegi că

pentru mine tu erai universul.

Clipele împreună

erau o binecuvântare,

inima-mi bătea mai tare

de fiecare dată când

mă priveai,

ca și cum ochii tăi

ar fi fost singura lumină

într-o lume care mă ținea

în întuneric.

 

Mi-era teamă să-ți spun ce simt,

să nu te împovărez

cu greutățile mele,

cu umbrele care mă însoțeau,

cu tăcerile care mă învățaseră

să iubesc fără să cer.

Dragostea mea era sinceră,

fără limite,

fără condiții,

fără drumuri.

Mi-aș fi dorit să pot să alerg

spre inima ta.

Mihail TĂNASE

Despre autor