Ești visul meu

Mă aflu aici, în scaunul cu rotile, și privesc cerul ca pe un drum nesfârșit spre tine. Ești visul meu din fiecare noapte, o lumină blândă ce mă învăluie și îmi șoptește iubire.

Acest vis mă trimite mereu pe o insulă pustie, unde nu există nimic altceva decât dorința mea de a te regăsi. Dincolo de nisipul fin, un câmp de maci roșii se unduiește în bătaia vântului, ca o mare sângerândă sub cerul blând. Acolo, în mijlocul lor, te văd râzând, cu privirea plină de căldură și inocență. În depărtare se aude oceanul rostogolindu-și valurile, ca un cântec vechi al dorului. Pescărușii albi desenează cercuri largi pe cer, ca niște mesageri ai poveștii noastre. Brusc mă trezesc și mă văd aici, privind lumea prin visele mele, pustiu…

Dacă într-o zi vei rătăci în lume, îți las aici, pe insula viselor mele, urmele unui sentiment ce nu cunoaște sfârșit. Pentru că ești visul meu din fiecare noapte, iubirea ce mă ține întreg.

Te caut în liniștea nopții,

printre șoapte uitate de vânt,

regăsirea –

tresărire adâncă în piept,

arde dorința – arde

neîmblânzită,

foc ce nu cunoaște apusuri

sângeră în tăcerea depărtării

lăsând urme pe cerul pustiu…

Vei simți că timpul nu ne poate înfrânge,

că visele ne sunt drum –

regăsirea e scrisă în sufletul nopții…