Elevii teleormăneni şi-au testat cunoştinţele de protecţie civilă
Elevii din judeţul Teleorman au demonstrat că stăpânesc noţiunile de prot

ecţie civilă şi spiritul de echipă în cadrul concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica”, al Filialei Judeţene de Cruce Roşie, Consiliului Judeţean Teleorman şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Competiţia, desfăşurată joi, 21 mai 2026, a reunit patru echipaje din ciclul gimnazial şi patru echipaje liceale, care au avut de trecut prin trei probe: un test teoretic cu 15 întrebări din domeniul protecţiei civile şi două probe practice – transportul asistat al unui accidentat pe targă şi deplasarea cu masca de protecţie într-un traseu cu obstacole contaminat.
La categoria gimnazială, locul I a fost obţinut de echipajul de fete al Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Alexandria. Pe locul al doilea s-a clasat Şcoala Gimnazială Răsmireşti, iar poziţia a treia a revenit echipajului de băieţi al aceleiaşi unităţi de învăţământ din Alexandria. Locul IV a fost ocupat de Şcoala Gimnazială Smârdioasa, care a primit şi distincţia FAIR-PLAY.
La ciclul liceal, câştigător a fost desemnat Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” Alexandria. Locul al doilea a revenit Liceului Teoretic Zimnicea, iar pe poziţia a treia s-a clasat Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu” din Roşiorii de Vede. Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din Roşiorii de Vede a ocupat locul IV, în timp ce premiul FAIR-PLAY a fost acordat Liceului Tehnologic „Virgil Madgearu”.
Pentru rezultatele obţinute şi implicarea demonstrată, participanţii au fost recompensaţi de Consiliul Judeţean Teleorman cu premii în bani, cupe, medalii şi diplome.
Organizatorii au transmis felicitări tuturor elevilor implicaţi, subliniind importanţa unor astfel de competiţii în pregătirea tinerilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, dezvoltarea spiritului civic şi promovarea solidarităţii şi voluntariatului.
Adriana VENE