Elevii Colegiului „Mircea Scarlat” reprezintă Teleormanul la etapa națională a concursului „Sanitarii Pricepuți”
Emoții și multă determinare pentru elevii Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” din Alexandria, care reprezintă județul Teleorman la etapa națională a concursului „Sanitarii Pricepuți”, desfășurată în perioada 14 –17 iulie, la Complexul Turistic Cheile Grădiștei Fundata.
Competiția reunește 45 de echipaje de liceeni din întreaga țară, care își testează cunoștințele de prim ajutor, educație pentru sănătate și capacitatea de a interveni în situații de urgență. Participanții susțin atât o probă teoretică, cât și una practică, în cadrul cărora trebuie să demonstreze că pot acționa rapid și corect atunci când fiecare secundă contează. Elevii Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” au fost pregătiți și coordonați de profesoara Reli Pavel, împreună cu voluntarii Crucii Roșii Române – Filiala Teleorman, care i-au sprijinit pe parcursul pregătirii pentru această competiție.
În spatele fiecărui echipaj se află luni întregi de pregătire, exerciții și implicare, iar calificarea la etapa națională reprezintă o recunoaștere a muncii depuse de elevi și de profesorii coordonatori.
Organizat neîntrerupt de Crucea Roșie Română încă din anul 1962, concursul „Sanitarii Pricepuți” este cel mai longeviv program național de educație pentru sănătate și prim ajutor destinat elevilor. De-a lungul celor peste șase decenii de existență, programul a contribuit la formarea a peste 181.000 de elevi și profesori, dezvoltând competențe esențiale de acordare a primului ajutor, responsabilitate civică și intervenție în situații de urgență.
Pentru echipajul Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat”, participarea la această competiție reprezintă nu doar o șansă de a obține un rezultat bun la nivel național, ci și oportunitatea de a demonstra că pregătirea, spiritul de echipă și dorința de a-i ajuta pe ceilalți pot face diferența atunci când viața unui om depinde de reacția celor din jur.
Adriana VENE